Sunt pierdut?

- Se pare că noaptea se lasă peste întreg ținutul, îmi spun trecându-mi mâna prin păr.
Fiecare loc mă intriga, chiar dacă nu știam unde sunt. Continuam să merg orbește în față, fără direcție, neștiind unde mă duc. Tocmai ieșisem dintr-o pădure, când am văzut un castel gigantic, ce ieșea în evidență prin cupolele ascuțite și cu ferestre gigantice. Castelul părea foarte asemănător a ceva ce văzusem în trecut, înainte să-mi pierd memoria. De fiecare dată când aveam acel sentiment fie mă apropiam de o memorie pierdută, fie eram amețit. De data aceasta nu băusem așa că probabil mă apropiam de o memorie. Cu fiecare pas pe care îl făceam înspre castel, simțeam cum ceva mă apasă pe piept. Încet-încet, am ajuns la poarta castelului. În jur părea pustiu. Poarta gigantică era crăpată, așa că m-am strecurat înăuntru. Lumina lunii strălucea puternic, însă nu destul cât să lumineze întregul teritoriu al castelului. După ce am intrat, am auzit un scârțâit scurt în spatele meu, așa că instinctiv, m-am ascuns după un stâlp dărăpănat.

Dupa ce e-mail-ul acela ciudat imi facuse PC-ul sa emita o lumina orbitoare m-am trezit intr-o camera.Era o incapere masiva,asemanatoare cu o sala a tronului si se parea ca nu eram departe de adevar,in spatele incaperii era un tron invechit dar care inca arata acceptabil,peretii erau decorati de niste steaguri rupte care incercau sa arate blazonul castelului.Am hotarat sa parasesc camera si sa ma plimb prin castel,cine stie poate gaseam si o comoara.Mergeam orbeste fara sa stiu unde vreau sa ajung dar dupa cateva minute de mers am dat de o fundatura asa ca m-am hotarat sa intru pe prima usa pe care o vedeam,cea mai mare greseala a mea.Dupa ce am deschis o usa am fost intampinat de un schelet care atarna legat in lanturi si multe masinari de tortura.Mi-am dat seama ca intrasem in camera gresita asa ca am inchis "usor" usa(am trantit-o cat de tare am putut) am inceput sa caut iesirea.Dupa alte cateva minute de umblat si cateva intalniri cu alti scheleti am reusit sa ajung in curtea castelului.

Scârțâitul se opri brusc, însă, brusc se auziră niște pași peste tot prin curtea castelului. Timp de câteva minute, am rămas ascuns, dar instinctul meu m-a făcut să ies să văd despre ce este vorba. Chiar înainte de asta, mi-am aprins o țigară și am tras un fum. Era totul sau nimic. Pașii se apropiau și mai mult de mine. Din punctul în care eram, puteam crea o Zonă medie, fără a-mi folosi pera multă forță. Așa am și făcut. Ușor, din poziția mea, zona fumurie a început să acapareze totul din jur. Am extins-o până în locul din care am auzit sunetul. Am ieșit încet, cu un rânjet ironic.
- Arată-te! Bineînțeles, dacă nu vrei să te aduc chiar eu aici.
Cu mâna, am făcut un semn de „în sus”. Atunci, toate obiectele din zona de 8,39m au început să se ridice în aer (OOC: Chiar dacă pare imposibil, Ryuji știe cu exactite dimensiunile Zonei). Din cauza întunericului, nu puteam distinge formele. Majoriteatea erau însă cărămizi și lăzi vechi. Însă o siluetă neagră plutea pe lângă acestea. M-am concentrat pe silueta neagră, și din nou, cu mâna am făcut un semn de „vino”. Silueta se apropia încet. Am mai tras un fum din țigară chiar înainte ca acesta să fie în fața mea.
- Hei, hei. Ce te-aduce pe aici? înteb în întuneric. Singurul lucru pe care îl puteam vedea era o luminiță ce ieșea din buzunarul acestuia. Era lumina unui MP4. Deci, nu ești de pe aici, huh?

In timp ce ma plimbam prin curte simt cum sunt ridicat de pe pamant in aer.
-F-f-f-fantome!!
Am inceput sa strig,fiind prea intuneric ca sa imi dau seama ce se intampla,dupa ce am terminat de tipat am auzit o voce care ma intreba ce caut pe aici.
-Ce sa caut,motivul pentru care am ajuns aici,stii nu ajungi prea des din camera ta care e in secolul 21 intr-un castel medieval!
Am observat ca buzunarul imi lumina si mi-am amintit ca aveam MP4-ul la mine,l-am scos din buzunar si l-am indreptat spre directia din care venea sunetul,nu era o lumina puternica dar suficient cat sa pot vedea unde era persoana.
-Se pare ca nu sunt singurul care e pierdut.

Tipul își scoase din buzunar MP4-ul și lumină în direcția mea. Părea că nici el nu se încadrează în peisaj, așa că am decis să anulez Zona. Acesta fu lăsat ușor pe pământ, la fel ca și cutiile și pietrele din zonă. Nu vroiam să mă bag în vreo belea, așa că am încercat să nu spun prea multe. M-am depărtat puțin de tip după care i-am vorbit. Știam însă căci nu eram singurul cu abilități ciudate. Nu după toate cele întâmplate oricum.

- Hm, deci să înțeleg că nici tu nu știi unde ești... Țigara îmi era pe terminate așa că o sting și o arunc într-un colț. Brusc, luna se ascunse în spatele norilor negri și o ploaie dură începu. Deci, ce facem acum? îl întreb pe acesta căutând cu privirea prin bezna nopți un loc în care ne puteam adăposti.

OOC: Folosesc bold pentru dialog pentru că layout-ul forumului face ca totul sa nu fie prea distinctiv așa că înțelegeți voi ce vreau să spun.

Ma ridic de pe jos si ridic privirea spre cer privind ploaia incepe,dupa care cobor privirea spre tip.
-Cel mai logic lucru...intram in castel,asta sau stam in ploaie,eu ma duc inauntru,daca vrei sa vi esti invitatul meu.
Si incep sa alerg spre usa pe care cu cateva minute in urma iesisem in curte.

Ploaia rece îmi atingea încet fața, corpul și hainele. Îmi dătea un sentiment familiar și ciudat în același timp. Mă simțeam ca acasa. Nu știam exact de ce sau ce mă făcea în felul acesta, dar pur și simplu, mă simțeam calm și liniștit. L-am văzut pe acel tip cum încerca să se ascundă de ploaie, dar eu nu vroiam să plec. Parcă aș mai fi stat puțin... Sau poate chiar mai mult. Parcă nu mă puteam mișca. Eram țintuit, dar calm. Nu vroiam să se termine, chiar dacă știam că nu-mi este bine.

- D-Dute... îi spun acestuia cu vocea tremurândă. Eu mai rămân puțin, doar puțin. Mai dă-mi puțin timp și vi-vin și eu.

Începusem să tremur din toate încheieturile. Cămașa îmi era udă leoarcă și la fel îmi era și jacheta. Nu apucasem să găsesc alte haine de când mă aflam în „cealaltă dimensiune”. Am mai rămas în jur de 6 minute, după care ploaia a început să se domolească. Simțeam că nu vreau să plec, chiar dacă am făcut-o. L-am urmărit pe tip și am intrat în castel.

Ma uit la tip cum doar statea in ploaie nemiscat si simteam un fior cum ma trecea.
"Ok...lumea asta e tare ciudata,sper ca e un vis..."
Dupa ce ploaia se domoli si tipul intra in castel ma uit la el si la cum se scurgea apa de pe hainele sale.Era un baiat inalt cam 1.80 sau cam asa ceva,avea o freza cu o carare blonda pe mijloc si cativa cercei in urechi.
-Asa,acum ca...am scapat de ploaie desi tie vad ca iti cam placea cred ca ar trebui sa facem cunostinta...eu sunt Mugen,incantat de cunostinta.
Spun intinzandu-i mana in semn de salut.

- Ryuji Rearlight, sau Ryu, sau Rear, sau Light. Spune-mi cum vrei. Nu știam ce să zic, așa că doar i-am întins mâna înapoi.
Tocmai după ce am făcut cunoștință cu Mugen, am observat că eram pe un hol lung, luminat de câte o torță o dată la aproximativ 8m. Nu știam cine le-ar fi putut aprinde, dar nici nu am vrut să aflu. Deoarece eram destul de curios, și bineînțeles ud, am decis să căutăm un loc unde am putea sta, fără să înghețăm, până se oprea ploaia. Am continuat să mergem, până când ne-am dat seama că ne-am pierdut. Holul parcă nu se mai termina. Era asemănător unui labirint. Puțin frustrat, m-am așezat în mijlocul holului și mi-am luat poziția meditativă. Bineînțeles, am aprins și o țigară pentru a mă concentra mai bine.
- Acum așteaptă, i-am spus acestuia închizându-mi ochii.

Se pare ca acest castel era plin de surprize,se pare ca acum am ajuns intr-un fel de labirint,Ryu nu parea panicat ba chiar sa asezat si a inceput sa mediteze,eu nu prea puteam sta locului asa ca am inceput sa ma plimb prin jur insa incercam sa nu ma departez de el.Dupa un colt gasisem un cutit infipt in perete,nu parea ruginit sau deteriorat,lucru care incepu sa ma ingirjoreze.M-am intors la Ryu cu cutitul in mana.
-Aaa...nu vreau sa iti deranjez meditatia,dar am gasit cutitul asta,crezi ca s-ar putea sa nu fim singuri?
Dupa cele spuse incep sa intorc cutitul pe toate partile si din neatentie m-a tai la un deget.Ne dorind sa imi murdaresc camasa mi-am folosit puterea si am adunat sangele in palma formand o bila.

Spoiler:

-Banuiesc ca nu ai un bandaj nu?

Mi-am deschis ochiul drept, fiind întrerupt de Mugen. Când i-am văzut sângele cum i se învârtea în mână, am fost intrigat și m-am oprit. Probabil că asta îi era abilitatea, mi-am spus încercând să mă apropii.
- Foarte interesant, îi spun acestuia privind atent sângele cum i se rotește. Din păcate nu am un bandaj, așa că trebuie să te descurci.

Vazand ca nu am cu ce sa acopar taietura am ridicat biluta putin mai sus rupand conexiunea dintre deget si bila dupa care am folosit abilitatea pentru a oprii sangerarea.
-Asa acum sa scapam de chestia asta.
Spun dupa care lansez bila de sange spre un perete manjindu-l cu sange."Si cred ca asta va fi prima tehnica"
Dupa asta ma uit la el.
-Deci...ceva idei?

De nicăieri, hoarde de schelete începură să apară. M-am uitat confuz în toate părțile, după care am deschis o Zonă ce acoperea cca. 12 metri. Rapid, am ridicat scheletele cu o mișcare de mână, în aer, aceștia încetând a se mai mișca. Puțin timp am privit în jur și am analizat situația. Trebuia să fac ceva, deoarece o dată ce părăseam Zona, scheletele își reluau mișcarea. L-am privit pe Mugen și imediat i-am luat cuțitul în care se tăiase. Am început să îl plimb în mâini, cu mișcări egale. Din senin, scheletele începură să se dezasambleze. Fiecare mișcare pe care o făceam cu mâinile, afecta corpurile fără viață ce levitau în aer. Am zâmbit și am continuat să-mi mișc mâinile aiurea. Fiecare mișcare dezmembra câte un schelet și îi lăsa membrele să plutească. Începeam să realizez de ce sunt capabil. Era o nouă tehnică, inventată fără măcar a-mi da seama.

- Se pare că nu ești singurul care învață lucruri noi, îi spun rânjind. Am eliberat Zona, iar scheletele au căzut la pământ, amestecate. Ca un exemplu ar fi schelete cu 5 picioare și doar un cap etc. Să mergem mai departe?

Imagine orientativă:

Priveam uimit modul in care Ryu se juca cu scheletele precum un set de lego.
-Da...hai sa mergem mai departe...dar unde?
Adun sange in palma,formez un glont si ii zbor capul la un schelet.
-Heh...mai bine.

- Să continuăm să mergem înainte, trebuie să dăm de o ieșire, îi spusei acestuia mergând în față.
În întunericul nemărginit se puteau zări niște scări. Nu știam unde duc așa că m-am îndreptat către acestea. În spatele meu era Mugen, ce părea că nu se grăbește nici măcar puțin. Nu voiam să văd mai mult, îmi era de ajuns pentru o singură zi. Scheleți zburători? Mai bine lasă, mi-am spus recapitulându-mi cele întâmplate.
Ajuns în sfârșit la începutul scărilor am privit în sus. Erau niște scări ascendente, iar la sfârșitul lor se putea zări o lumină slabă. Am grăbit pasul pe scări, uitând de Mugen. Știam că mă va urmări așa că nu am mai privit în spate. 
Scările păreau că nu se mai termină. Fiecare pas era unul mai aproape de ieșire, așa că am grăbit și mai tare pasul. În sfârșit ajunsesem la sfârșitul scărilor. Eram într-un turn cu vedere către întregul ținut. Nu se puteau zări multe așa că am strâns din ochi pentru a mă concentra. Eram la aproximativ 12 metri de pământ. Ploaia încă nu se oprise, însă se domolise. M-am dat câțiva pași înapoi și l-am așteptat pe Mugen.

Ryu parea ca se grabeste sa ajunga in varf asa ca am inceput si eu sa maresc pasul.Am urcat pana in varful turnului admirand privelistea.In zare se observa la cativa kilometrii un satuc.
-Nu stiu incotro mergi,dar eu ma duc spre acel sat.
Dupa care cobor din turn si incep sa caut o alta iesire.Am intrat pe prima usa pe care am vazut-o si m-am trezit intr-o camera cunoscuta,era locul in care m-am trezit,deci eram pe drumul cel bun.Am urmat aceasi ruta ca si prima data si in cateva minute eram iar afara unde se pare ca ploaia se mai domolise.

Eram hipnotizat de ploaie, dar chiar și așa, preferam să nu răcesc. Am mai rămas câteva secunde cu ochii căscați, după care l-am urmărit pe Mugen. Am coborât din castel ca printr-o minune, după care am reușit să găsim o ieșire. Chiar când să pun un ultim pas pentru a ieși din castel, m-am împiedicat de un cufăr brodat cu fire aurii. M-am ridicat în capul oaselor și am deschis cutia. În interior, era un arc ce părea nou, cu influențe Steampunk. Alături de arc, era o tolbă cu numeroase săgeți. Săgețile, erau asemănătoare arcului. Capătul ascuțit părea că are un fel de tăietură, ce făcea ca lateralul săgeții să aibă încă cinci spini. Am atins cu degetul și ironic, am fost înțepat.

Arc:

Săgeți:

- Chiar că sunt ascuțite... mi-am spus scuturându-mi degetul arătător.
Am pus mâna pe arc și l-am ridicat. L-am întors pe toate părțile, după care, brusc, arcul s-a micșorat foarte tare, rămânând în palma mea, un simplu inel Nu eram mirat, lucrurile deja începeau să nu mai aibă un efect prea șocant asupra mea. Am băgat așa-zisul arc în buzunar și am luat tolba în spate. M-am scuturat de praf și atunci l-am văzut pe Mugen cum deschide poarta gigantică a castelului. Ploaia se oprise, iar din spatele porții se iveau zorii dimineții. Cerul avea o tentativă roz-mov, ce se întindea peste tot ținutul. La poarta castelului, era un drum bifurcat. Am refuzat să-l reiau pe cel pe care am venit, așa că, din nou, l-am urmărit pe Mugen. Părea că are o idee unde mergem. Nu voiam să mă pierd din nou, așa că am încercat să țin pasul cu acesta. Ne îndreptam unde vedeam cu ochii. La un moment dat m-am despărțit de Mugen fără să-mi dau seama și am luat o cărare prin pădure.

Inel: