The beauty of eating disorders

Cain ajunge intr-un sfarsit la spital, ducandu-l in spate pe Matt. Drumul pana aici parca durase un veac...o suta de ani traiti in frica de a pierde acea persoana importanta. Nu mai asteapta niciun medic sau o asistenta, intra intr-o camera neocupata si il pune cu grija pe Matt pe patul de un alb imaculat. Ramane asezat langa el, cu ochii rataciti. Parea ca se concentreaza asupra unui lucru, dar era pierdut prin ganduri haotice.
Ajunge si asistenta, avand un zambet larg, binedispus. Lui Cain ii parea doar strident. Ii pune perfuzia neindemanatica, parca avea doua maini stangi - sau cel putin asta gandeste Cain.
-Cred ca este o simpla cadere de calciu, va fi bine, spune aceasta destul de tare.
-Nu. Sufera de anorexie. Este destul de evident, o intrerupe Adolphe, mutandu-si privirea dezgustata la ea, iar acel zambet pe de expresia asistentei devine unul politicos, subtil, pana ce iese din camera.

Spoiler:

Deschid ochii incet dar lumina neonului din camera in care ma aflam ma obliga sa ii inchid la loc.
Ma introrc intr-o parte si inderc sa imi deschid iar ochii de data asta reusind.
Cain, Cain era langa mine, avea o privire creispata, indurerata.
-C-cain? Esti bine? Ce s-a intamplat ? Unde sunt ?
Spun eu pe un ton foarte incet. Eram speriat...

Cain se ridica brusc de pe patul de spital. Inspira adanc, apoi isi exprita toata indolaia si suferinta. Se pune in genunchi, langa pat, intinzandu-se sa il imbratiseze pe Matt. Ii prinde mana...era atat de rece, atat de palida. Poate vedea cat de speriat este Matt.
-Este in regula, acum esti in siguranta, M... spune Cain, mai mult ca sa se incurajeze pe el. Ti-ai pierdut cunostinta pentru o perioada destul de lunga. Te-am dus la cel mai apropiat spital.
Adolphe isi lasa suvitele intunecate sa ii ascunda expresia.
-...Mi-a fost atat de teama, continua pe un ton incet.

Spoiler:

Ii stang in brate pe Cain aproape disperat. Incep sa plang incandu-ma cu propriile lacrimi.
-Cain, imi pare rau, atat de rau.
Spun eu suspinand.

Cain zambeste larg, stramb, cu un singur colt al gurii ridicat, desi expresia lui este strabatuta de lacrimi. Il imbratiseaza pe Matt, desi isi simte corpul amortit.
-Mie imi pare rau, Matt. Eu am murit prin acest mod...cel mai probabil. Te-am lasat singur in acea lume de Iad.
Iese din caldura acelei imbratisari, ducandu-si mana spre locul inimii, in semn de promisiune.
-Dar tu esti singura mea raza de lumina din aceasta lume de Iad. Te voi proteja, M, termina Cain, schitand un zambet inocent si sincer.

Spoiler:

-Cain, te iubesc.
Spun eu apoi il sarut.

Spoiler:

-Si eu te- dar nu reuseste sa termine propozitia, fiind sarutat de Matt.
"...iubesc, Matt."

Imi dadusem seama ce vroia Cain sa imi spuna asa ca nu am insistat.

Spoiler:

L-am stras langa mine in pat si l-am luat in brate, nu mai vroiam sa ii dau drumul, vroiam sa ramanem asa imbratisati pentru totdeauna.
-Multumesc ca m-ai salvat, Cain. I-am spus apoi l-am sarutat din nou.

Spoiler:

Cain isi trece mana prin par - ticul lui- , pregatindu-se sa ii spuna ceva.
-Matt...Trebuie sa te odihnesti acum. Trebuie sa te las sa te recuperezi...spune pe un ton destul de incet, privind in alta parte si ridicandu-se de pe patul de spital.

De ce vrea sa ma lase singur cand eu am atata nevoie de el... Sar repede din pat smulgandu-mi perfuzia din greseala si il prind de mana.
-Cain, nu pleca, te rog, ramai cu mine.
Mda... se pare ca mi-am cam spart sau taiat o vena sau ceva cand mi-a iesit perfuzia. Mana stanga imi sangera si ma tineam cu cealalta incercand sa opresc sangerarea.

Cain intra in panica si deschide toate dulapurile, ravasind tot ce se afla in ele pe podeaua alba. Gaseste in cateva momente bandajul pe care il cauta. Ii tine strans mana lui Matt in timp ce il bandajeaza, pentru ca propria lui mana ii tremura...

Spoiler:

Ii observa semnele de la self-harm - erau mult prea adancite in pielea palida pentru a se mai vindeca vreodata. Acele rani renasteau vechi amintiri ascunse in cele mai intunecate colturi ale mintii, amintiri pe care nu ar mai fi vrut sa si le aduca aminte.
-Nu te mai rani...Si iubeste-ti propria persoana chiar si mai mult...! spune cu o voce tremuranda.
Cain se apleaca, sarutandu-i ranile self-harm ale lui Matt.
-...Te iubesc, Matt. Cu cat pronunt mai mult aceste cuvinte, cu atat capata mai multa importanta.

Cain ma stangea de mana, tremura tot.
-Hei, si eu te iubesc. Linisteste-te, nu e mare lucru, bine?
I-am luat fata in palme, l-am privit in ochi cateva clipe apoi l-am sarutat.

Spoiler:

Spoiler:

Cain nu imi raspunde la sarut, cred ca l-am suparat.
Ma desprind repede din sarut apoi ma uit in ochii lui negrii. Privirea imi tremura iar ochii mi s-au umezit, lacrimile imi siroiau pe obrajii infierbantati.

Spoiler:

-Ce s-a intamplat?
Spun eu inecat de lacrimi.

Cain isi ridica privirea spre Matt, incercand sa ii citeasca gandurile. Se ridica brusc isi face loc sa treaca prin lucrurile aruncate pe jos, apoi incuie usa pe dinauntru. Il ia in brate pe Matt, ridicandu-l si asezandu-l pe patul de spital. Se intinde langa el, prinzandu-l de mana.
-Imi pare rau, Matt. Nu iti face griji, sunt langa tine. Intotdeauna voi fi, ii spune schitand un zambet bland si stergandu-i lacrimile.

Spoiler:

-...Ca in acele zile cand tu ai fost singurul langa mine. Cred ca...paream doua persoane...foarte singure. Nu suportai prezenta multor persoane, spune schimbandu-si zambetul in unul stramb, cu un singur colt al gurii ridicat. Dar adevarul este ca niciodata nu m-am simtit singur cu tine, si totusi in mijlocul acelei multimi de oameni...ma simt cel mai singur, termina o data ce zambetul ii dispare complet.

Mana inca ma durea, ochii ma usturau de la lacrimile varsate. Eram pe patul de spital iar Cain era langa mine, ma tinea de mana. M-am apropiat incet de el si l-am luat usor in brate.
-Ma bucur ca esti langa mine. Totusi, putem pleca de aici dupa ce trag in pui de somn ? Nu imi place mirosul asta de medicamente si pubstanta salina.

-Si eu vroiam sa spun acelasi lucru, spune Cain zambind larg. Nu iti face griji, sunt aici, termina pe un top bland, continuand sa il tina de mana.

M-am urcat peste Cai, cu o mana ii tineam capul sus si cu alta trageam de bluza pentru ai dezgoli gatul.

Spoiler:

I-am lins pielea fina si alba apoi mi-am infipt dintii in gatul lui lasandu-i urmele vinetii ale dintilor mei pe pielea lui alba. Nu sunt vampir sau ceva de genu dar vroiam sa am oarecum o amprenta asupra lui.

Spoiler:

-Chiar credeai sa o sa dorm, am fost lesinat destul. Apun eu apoi incep sa ii ling urmele dintilor mei.

Cain ramane total inexpresiv, avand o privire rece si distanta, fixata pe Matt, devenind la un moment dat intimidanta. Nu mai parea acelasi Cain.
Dupa mult timp in care parea o simpla figura fara viata, isi trece mana prin par, inclinandu-si capul intr-o parte intr-un mod lenes, obosit.
-...Sa mergem, spune acesta fara nicio emotie in ton.

-Mda... Hai sa bem ceva...
In clipa urmatoare mi-am saltat ghiozdanul de langa pat in spate, am deschis geamul, am luat distanta, am alegat in spre geam apoi am plonjat in afara lui de parca as fi sarit in apa. M-am oprit la cativa centimetrii inainte sa lovesc solul apoi am plutit inapoi in dreptul geamului.
-Cain, vi ? Am spus eu destul de plictisit.
Mi-am scos paghetul de tigari din buzunar mi-am aprins una apoi m-am lasat putin pe spate de parca as fi stat pe o canapea.

Cain se apropie de Matt, fara sa spuna nimic, privind intre-un gol adanc. Se apleaca peste balustrada fara nicio ezitare si il imbratiseaza, in aceeasi tacere.

Spoiler:

Eram surprins, imbratisarea lui Cain era ciudata.
-Bine.. Vrei sa te duc eu ?