Mega-super-ultra-infinit de fantastico-giga APA!

Era o dimineață frumoasă și mi-am scos rolele din casă pentru a face niște ture de lac. Pentru moment situația era monotonă dar poate până la prânz mai apare lume pe aici.
-E destul de cald aici.
Îmi dau jacheta jos și o las să pice unde vrea, îmi e prea lene să o și așez undeva.

Nu știu de ce mă aflam la lac. Stăteam în picioare în fața acestuia. Bătea vântul. Haina mea flutura de pe mine (teoretic).
-...aici ar putea fi construite multe clădiri...

-Serios? Numai la tehnologie îți stă gândul? Mai iubiți și natura.
Spun asta în timp ce treceam pe lângă tip. După încă 10 metri mă opresc.
-Aaaa, asta a fost plăcut.
Mă las pe un picior și alunec intenționat în lac.
-Revigorant.

-Iubesc natura ; zic eu ; dar există unele spații perfecte pentru unele așezări moderne
Vântul îmi bătea prin păr puternic.

-Dacă locul asta nu a fost distrus de antrenamentele multora sigur cineva nu o să îl distrugă cu un escavator.
Ies din apă și mă scutur.
-Ăăăăă, de ce porți o mască?

-Probleme personale. De ce pui atâtea întrebări ?
Mă uitam în ochii acelui băiat. El nu se putea uita în ochii mei.

-Pentru că sunt curios...
Spun asta uitându-mă cu o privire ciudata la el și prelungind cuvântul "curios".
-Asta nu omoară pe nimeni. Plus, cum altfel să cunoști oameni?

-Știi acea expresie... curiozitatea a ucis pisica.
Îmi mut privirea spre lac, care parcă strălucea din cauza reflecției soarelui

-Da, păcat că nu sunt pisică și că nu pot fi ucis așa ușor.
Frate, asta devenea iritant, speram la cineva cu care să pot fi mai amuzant, nu cu un tip lipsit de expresie, lipsit de expresie la propriu.
Dacă chiar vrei să îmi arăți că mă poate ucide curiozitatea, atunci înfige asta în mine.
Scot un cuțit din buzunar.

-Te rog, spun eu puțin iritat, nu lua orice expresie ca un fapt real.