Ecoul unei promisiuni.

Sex : Vârstă : 26 Localizare : In spatele tau! Mesaje : 4

rimul manuscris - Noaptea

Capitolul unu - Joaca unui perfectionist

"Eu mut o zi alba, / El muta o zi neagra. / Eu inaintez un vis, / El mi-l ia la razboi." - Marin Sorescu

1

„Ma aflam în acel loc, în fața unui hotel colosal pe a cărui tencuială este imprimată, în șuruburi, o pancartă dreptughiulară, pictată cu un font caracteristic - „La Lelio”. Priveliștea înnoptată din orizontul meu, constituită din siluetele îmbrăcate elegant, în culoarea nopții înstelate, amplasate lateral, ce formează o trecătoare interminabilă, îmi insuflă multă reușită și monede cât cuprinde, landșaftul respectiv, fiind destul de rar în zilele sărace. Imediat ce-i contemplu cobor din mașinăria lungă, ca o râmă stopată pentru a-și recupera energia după îndelungată trudă, cu un zâmbet tâmp, schițat, pe buzele nuanțate într-un roșu stins și mocofan. Gândurile îmi aleargă ca pilitura de fier deoarece, în clipa actuală, totul se vrea a fi pus la punct pentru a-l întâmpina galant și cum se cuvine pe partenerul de tranzacții nimicitoare și concomitent, prietenul meu, ambasadorul Italiei. Pășesc inflexibil printre spectactorii formali, spre surprinderea mea, către impunătoarea infrastructură săltând, la intervale de timp regulate, sprânceana-mi stufoasă precum o intimidare adresată rândașilor.Cuprins de defilarea mea spectaculoasă de pe podium, uit că am sosit în interiorul unui vestibul pavat cu gresie aleasă, de-un alb imaculat, și pereți ticsiți cu imagini sufocate de ramuri lăcuite uniform. Arunc cu privirea iute împrejur, sesizând slujitorii ce stagnează rigizi, așezați de-a lungul salonului uluitor. Pașii mă îndrumă vertiginos către portița absorbită de perete, ca mă apoi să o pun mișcare, cablul împletit cu fire groase din fier, ce susține camera în miniatură, scârțâind turbat ca o viperă ieșită din scorbură, la sesizarea prăzii. Totuși, nu neglijez să ademenesc câțiva bărbați, înconjurându-mă iute și urmărindu-mă pretutindeni, analizând întregul labirint, creat cu un anumit scop. După ce punctulețul roșu, de pe mecanismul agitat, ticăie, mă îndrept, la vederea ușilor ce intră din nou în beton, către un birou dulce sufletului meu - prin el mă simt în siguranță. Plăcerea de a petrece majoritatea perioadei aici este asimilată de nesfârșitele întreruperi primite de îndrăzneala vizitatorilor, precum este cel de la amiazi. Scenariul ideilor mele este transpus în realitatea de acum odată cu apariția persoanei ciudat de familiară în fața-mi, ce relată, cu o rapiditate nemaiîntâlnită, că ambasadorul a proftaxit la destinație. Nu-l apreciam foarte mult pe omul enunțat anterior, fiind un escroc fără maniere dar, era nevoie de a-l avea la inimă, chiar și obligat - nu că n-aș fi - pentru a-i folosi atribuțiile și cele necesare mie în urcarea treptată, sau promtă spre ierarhia socială, într-un distinct mod. Îi transmit asistentului câteva indicații apoi, după o clipă înjumătățită, zăresc doi bărbați îmbrăcați în negru formal și bine făcuți. Printre aceste namile îl observ și pe pricăjitul conducător al interesantei țări.

2

Vestimentația lasă de dorit ca de obicei, un costum albicios, iar expresia feței, suptă de suferințe, mă-nfioara. „Georgiano, dragul meu prieten și cel mai desăvârșit investitor.” Accentuasem cuvântul investitor prin sclipirea din ochii mei plini de dragoste falsă, pentru a-i insufla faptul că acum se vor face doar afaceri, ci nu chestii amicale. Tâlharul, pentru că sustrăsese averea multor oameni nevinovați și, deasemenea, statul ce-l conduce parșiv, neținând cont de pipernicitul popot, îmi prinde mâna întinsă, intenție urmată de îmbrățișarea cordială și bătaia ușoară pe umeri. „Vai, ce nepoliticos sunt !” spun apucând un scaun. „Dar ia loc, prietene !” continui trăgând scaunul în fața biroului meu, ca mai apoi să mă așez confortabil la cel din urmă obiect, făcând semn gărzilor să se retragă. După introducerea extrem de perfidă ce-mi stimula greață, în interior, întroduc rapid un subiect favorabil mie pentru a-i încinge spiritul. Aveam de gând, ca în această întâlnire clandestină, să-i prezint anumite afaceri după care voi avea de câștigat, și plăcute lui. Fiind un bun orator îndreptam cuvintele acestuia oriunde-mi poftea inima, dar aveam grijă să nu dau de bănuit pentru că, deși eram predestinat cu numărul succesului în management, această entitate nu-mi aparținea. Bărbatul se retrage după ilimitate chestiuni explicate și crearea unor scenarii în scopul viitorului nostru. Îl conduc către principala cameră din hotel, o imensă încăpere, dotată cu felurite indispensabile lucruri acelui om - mă anunțase dinainte de preferințele sale - iar, cu un zâmbet ștrengar și cu mâinile în buzunar - încă aveam personalitatea de golan, cum eram obișnuiți cu toții, noi - mă îndrept vesel spre biroul lăcuit, cu un țel bine definit, acela de a pune pe picioare o abundentă întrunire. O realizez cu izbândă, în ciuda unor mici dispute cu membrii discretei organizații, apoi primesc un apel ciudat. Știu cine e, știu ce vrea însă, discut cu dânsul ca și când nu l-aș cunoaște deoarece, deși eu sunt proprietarul amplei clădiri, pereții au urechi atunci când domnul ambasador ne onorează cu prezența... galeșa sa prezență. „Totul decurge conform planului, mai e nevoie să fixez artificiul.” gândesc, desfătându-mă întins pe canapea, în timp ce vizualizez știrile plictisitoare ale tragicei Rome.

3

Clipele trec anost de repede, la fel și ziua de azi, ce se transformă în cea de mâine. Întâlnirea are să-nceapă, însoțitorul meu de suflet, doar un copil banal al cărui nume nu-l cunosc - probabil, celălalt îl știa - scuipă toate isprăvile ce le-au făurit figurinele puse pe tabla de șah în imaginarul plan, din punct de vedere existențial. Intru împreună cu ambasadorul într-o altă cameră de dimensiune medie, cu pardoseala pietrificată, pereții fiind tăvăliți într-un galben de culoarea ceaiului, iar mobilierul din lemn, frumos decorat, este așezat, într-o armonie splendidă de-a lungul mesei întinse în mijloc. Participanții se fixează pe scaunele îmblănite schimbând multiple impresii despre ce va urma. Eu mă aflu aici, în capul acestui ansamblu, alcătuit din cele mai reușite caractere din lumea mondenă, apoi iau loc așteptând să se încheie convorbirile. „Salutări călduroase tuturor, celor prezenți. Voi înfățișa repede ideea principală a convocării. Magistrala trebuință este cea de a ne deposeda de conturile vechi. După cum bine știți, organizația adversă dorește să ne pună bețe-n roate. Este musai să transferăm absolut toate fondurile asociației într-un central cont anume, cel pe care l-am deschis eu însumi ieri.” Doream cu nerăbdare să vizualizez ce amplitudine va prinde viață discursul meu, recitat cu o convingere măiastră. „Sugerezi, cumva, c-ar trebui să lăsăm totul în mâinile dumitale ? Este inadmisibil așa ceva !” strigă, cu un rânjet prostesc, omul ce reprezenta mâna dreaptă a ambasadorului. „Domnule, împreună cu puterea vine și responsabilitatea. În concluzie, eu voi căra povara, lipsindu-vă pe voi de confiscări sau alte percheziții neplăcute buzunarului.” Îi ștampilez părerea pentru a o acoperi cu întunecimea tușului. Ambasadorul dolofan se saltă, papagalul ce-mi uzurpase o parte din plan, căzând ofilit pe scaun. „Punctul de vedere, în ceea ce mă privește, este acela că făurești dumneata, Michele Lelio, o mare greșeală. Nu ne-am înțeles cum ai pledat pentru concepția dumitale !” Apoi, strâmbând din nas obraznic, dau startul sfârșitului: „Ideile voastre sunt învechite, la fel și aspectul prin care dezvoltați un negoț însemnat în secolul buhăit. De ce să nu lăsăm tineretul să preia interesele speculate adineaori ?”

4

Pot relata cu ușurință chestiunile corespunzătoare din pricina avantajului pe care-l posed. Imediat se azvârle și el în luptă, tunând: „Dragilor, Lelio este foarte just în ceea ce privește judecata sa. Noțiunea acestuia nu trebuie dată la o parte și cu atât mai puțin nerespectată.” Ambasadorul trântește un pumn în masă, iar cu ochii plini de furie răcnește: „Crede-ți că dacă ne aflăm într-o cumpănă, din pricina mafiei, aveți capacitatea de a ne eclipsa ?” Lasand timpul sa curga un rastimp, năvălește asupra mea, strângându-mi mâniat gulerul. Ceilalți se ridică cu obiectivul de a ne dezlipi, dar este revelată o îmbulzeală feroce apoi, cu o mișcare rectilinie, izbucnesc a-l răsturna pe pardoseala gri, iar după aceea-mi sfâșii cămașa, apucând un detonator cilindric, legat de pucioasa din jurul abdomenului meu. Zbier înverșunat, ațintind privirile stupefiate ale spectactorilor, înăbușite de puternicul tablou, ca mai apoi să se retragă molcom cu gândul prost și inutil de a-și salva ultima sudoare, succedată de respirația chinuită ce evadează din trupul secat de energie. „Lumea asta putrezește, la fel și toți cei ce viețuiesc în mrejele ei !” Se sparge din spiritul meu pătat o istovitoare respirație sufletească. Nu sunt speriat de gemetele lor și forfota de a penetra temnița în care au fost ademeniți și - vor fi - uciși. Finisez încă o uitătură demonică ca pe urmă, o lumină sclipitoare, să izbucnească precum un vulcan nebun. Toate cuvintele, sunetele și zvâcnirile sunt reduse la un unic factor, aneantizarea. Locul se preface în praf și pulbere, iar molecula ce-mi aparține zboară odată cu ultimele rămășițe din pancarta mucegăită, picând într-un tomberon de pe o stradă îndepărtată. Percep cum o siluetă cu o alura funebră, îmbrăcată în obscur, mă ridică din mizerie. Jocul s-a isprăvit !”
- S-a întâmplat exact cum ai prevăzut. Acum mă poți repară ? termină de povestit cea de-a patra marionetă.
Sfârșitul primului capitol...Sper sa va placa.

» Paranoia unei zile inoptate[free]