One-Shot

Am numit topicul One-Shot, pentru ca are drept continut fragmente mici de ganduri proprii, scrise de mine pe la varsta de 20 si ceva de ani. Descrierea de "Chestii puerile" vine in urma asentimentului unanim al celor care mi-au comentat fragmentele pe alte forumuri:

Citat :

Si un pici de gradinita putea scrie compuneri mai bune decat tine!

Cine ?...

Cine oare ne încurajează atunci când ne-a dispărut orice dram de curaj ?... O singură persoană este cea care ne încurajează mereu, ne dă sfaturi, se află lângă noi de fiecare dată când suntem veseli, trişti, bolnavi... Acea persoană e... mama. Dar prin ea ne vin toate de la Dumnezeu !

Cine oare te sprijină când ai nevoie de un sprijin ?... Mulţi ar răspunde : părinţii, rudele, prietenii. E adevărat că părinţii te înţeleg cel mai bine, dar rudele şi prietenii au şi ei propriile lor probleme şi nu te pot înţelege uneori. Atunci, cel mai bun şi firesc răspuns este : Dumnezeu. El te cunoaşte, El te vede chiar dacă tu nu-L vezi, El e mereu lângă tine ! Îşi trimite îngerul dat ţie de El !...

Cine te ridică atunci când tu te afunzi ?... Îngerul ! Pentru fiecare dintre noi e un înger care veghează, ridicându-ne.
Cine-ţi dă înapoi aripile când ele ţi-au fost tăiate ?... Numai credinţa ! Speranţa că mâine este o nouă zi, că totul poate fi altfel !

Cine te iubeşte atunci când simţi că nimeni n-o face ?... La ceastă întrebare e bine să cauţi în interiorul tău răspunsul. E bine să pătrunzi în cămările cele mai tainice ale sufletului tău, să scotoceşti prin sertarele închise din mintea ta pentru a găsi răspunsul.

Cine ?... Cât de multe propoziţii încep cu această întrebare ! Această întrebare este una mai simplă decât altele. Indiferent de întrebarea care începe cu „cine”, se găseşte întotdeauna un răspuns pentru ea !

Poate ca sunt multe raspunsuri la intrebarea cine, dar la intrebarea de ce nu multa lume raspunde. Cautand ajutor in exterior am gresit... Pentru ca atunci cand trebuia sa am pe cineva aproape nu am avut. Asa ca am cautat in interiorul meu, unde am gasit intunericul. Acel intuneric m-a facut ce sunt eu azi. Acest intuneric m-a invatat sa nu ascult de toate si/sau de toti, el m-a invatat cum sa lupt, sa privesc si in cele din urma, cum sa actionez. Astfel spus, in aceasta era a noastra, e mai bine sa ai incredere doar in tine insuti, pentru ca doar asa nu poti fi ranit. Cei care isi vor increderea, nu au de ales decat sa o caute. Depinde de ei daca o gasesc sau nu.

Timp... Lasat de capul lui, devoreaza, distruge, transforma in cenusa... Singurul reper temporal pe care il iei este... este... care este? Nu exista... De ce nu exista? Pentru ca... de ce? De ce nu exista raspuns? Pentru ca nu e... pentru ca poate inima ingheata... Da, ingheata, dar nu pana la nivelul unde ea ramane blocata in timp. O nu, ea ingheata aproape de acel nivel, pentru ati marca incet, crud, cu o pasiune necunoscuta ranile in ea. Astfel, secundele ti-au devenit ani, iar zilele eternitate.
Dupa atata amar de timp, a mai ramas ceva? Mai poti iubi persoana care ti-a distrus inima? Mai poti sa ii zambesti chiar daca ea, aceea persoana, ea este motivul pentru care inima ta nu va mai fi ce a fost?
Nu va mai zambi cu zambet copilaresc, nu va mai iubi atat de naiv precum a facut-o odata, deoarece doare... Doare... Doare dincolo de ce iti poti imagina, te face sa innebunesti. Si atunci... abia atunci... iti gasesti calea ta. Intelegi cum trebuie sa abordezi lumea, intelegi cum se misca, care ii e scopul, de ce aceasta e asa cum e... Capati privirea negativa, care intr-o astfel de lume, mi se pare cea mai potrivita.
Insa... odata ce ai pe cineva alaturi, un prieten caruia nu ii pasa de ce s-a intamplat, de lucrurile ce au luat-o razna si care te alege pe tine in defavoarea consensului dat de grup... Atunci aceea persoana o vezi mai mult decat un prieten, il vezi ca pe o sora sau un frate, pe care simti ca te poti baza. Astfel, ei te ajuta in momentele de indecizie, ei te sprijina si tot ei, chiar daca o iei pe cai gresite, raman alaturi de tine orice ar fi.
De aceea, ei mi-au devenit familie... Fie ea nelegata de sange sau relatii de rudenie, ei iti sunt familie. De aceea, stiu ce am de facut. Sa imi protejez familia. Sa ii protejez interesele. Si astfel, sa ii protejez sensul dat ei.
Astfel, pentru mine, se aproprie o zi complicata. Una complicata pentru inima mea. Iar rezultatul? Acesta nu se stie... Se stie doar ca ori va reincepe ceva, ori acel ceva va fi pentru totdeauna inchis. Iar ranile? Am atins deja acel prag de nebunie... Nu le mai simt, nu ma mai intereseaza... (desi reuseste cineva sa mi le tot trezeasca si imi vine sa il strang de gat, dar... mi-e frate.)
Let... that... day...come!