Mă plimb liniştită către vârful muntelui,nuştiu de ce..dar oarecum îmi plăcea pe acolo...
-Numa la vârfuri îţi stă capul...-Chris
-Ahahaha...şi ţie la nemţi....
-Ohohoh...bine tac....-Chris
Se înserase afară de vreo 10 minte ...poate chiar mai mult,cerul era senin iar pe unde mergem eu se vedeau stelele ca şi cum ar fi pictate...în fine...merg ce merg şi aud nişte foşnături.După căteva minute dintr-un tufiş iese un băieţel,drept în faţa mea.
-N-ai noroc... -Chris
-Taci.
Îl întreb pe băiat de unde vine şi ce face...dar nimic...stă,se înhoalbă la mine..şi apoi fuge iarăşi printre copaci.Eu mă uitam poker face la el băiat,cum dispărea din peisaj...