Casa Clarei

Mă plimb, urmărind atent toate detaliile din jur. Privirea îmi este acaparată de umbra ce se revarsă pe asfaltul drumului încins. Pe marginile străzii se află case cu acoperișul de un rosu intens înconjurate de mult spațiu verde.
- Oare cum ar fi...
Vorbele mele se pierd fără ca măcar să fie auzite... Nici visele nu mai au puterea să se nască. Nici inima mea nu mai are curajul să zboare, de teamă să nu se piardă.
Astfel, se scurg orele și timpul trece. Doar eu și inima mea, vorbim în șoaptă despre trecut și prezent, amândoi visând la viitor.
Drumul se oprește brusc, continuând cu o potecă din piatra cubică. Ridic privirea și observ o casă modestă cu acoperiș vechi și două tufe de trandafiri, poposindu-i la intrare.

Spoiler:

Am intrat și am avut o discuție cu proprietarul, care mi-a dat-o, pentru că oricum voia să se mute (ce convenabil).

Eram obosit și slăbit. Nu am mai mâncat de ceva vreme. Era și noapte. Nu știu cum am ajuns pe terasa unei case străine. Casa mea era la câteva străzi depărtare. Mă ghemuiesc și îmi las privirea în jos.
-...mi-e foame...

Îmi aranjez lucrurile după bunul plac până când noaptea se lasă peste Corora. Mă trântesc pe canapea fredonând o melodie:
"Shadows settle on the place, that you left.
Our minds are troubled by the emptiness.
Destroy the middle, it's a waste of time.
From the perfect start to the finish line."
Cu mâna întinsă către tavan, realizez că încă am jurnalul din cealaltă lume. Îl caut în rucsac și ies pe terasă cu el, continuând melodia:
"And if you're still bleeding, you're the lucky ones.
'Cause most of our feelings, they are dead and they are gone.
We're setting fire to our insides for fun.
Collecting pictures from the flood that wrecked our home,
It was a flood that wrecked this..."
Observ o umbră și mă dau un pas înapoi. Îmi caut cuvintele potrivite în câteva secunde apoi întreb, de parcă corzile vocale îmi funcționează fără voia lor:
- DA CINE EȘTI TU?!
Vocea mi-a răsunat în ecoul spațiului deschis. Nimeni nu s-a uitat măcar în direcția mea, însă cu siguranță mă auziseră.

Mă dau în spate până ce mă lipesc de perete. Ochii îmi erau mari. Păream speriat... doar păream.
-...frumoasă melodie...

Îmi mușc buza inferioară și las jurnalul pe o măsuță de mahon. Ridic degetul arătător și încerc să fac un pas în față, dar observ un bilețel pe jos. Îl ridic. Eram pe cale să deschid gura a doua oară, dar m-am uitat în ochii lui, care erau duri, dar fermi. Fața sa era o mască (no shit), toate emoțiile dispărându-i de pe chip.

Dacă tot eram pus într-o situație jenantă, m-am gândit să fac o glumă nesărată
-... aveți un moment să vorbim despre salvatorul nostru, Iisus Cristos ?
Femeia era mult mai mare ca mine... la vârstă. Doar la vârstă

M-am întors brusc cu ochii căprui scăpărând. Am strâmbat din nas apoi am desfăcut biletul. Scrisul era atât de familiar, încât a trebuit să mă așez pe masă din cauza stării de deja-vu.
- Nu m-a salvat nimeni, mai ales Hristos, răspund scurt, fără pic de patos.

Nu era atentă...
Gând: În seara asta mă voi hrănii...
Cu tentaculele m-am gățat de acoperiș... și în casă am fost. M-am dus în podul casei.
-...this will be fun...

Am reușit doar să citesc titlul biletului: The beauty of eating disorders. Am auzit un vuiet ciudat atunci când și-a ”invocat„ vectorii. Am ridicat privirea și am văzut cum o umbră a intrat în casă. Am fugit după ea, lăsând biletul pe masă, în adierea vântului.
Nu am observat unde a intrat.
Mi-am scos briceagul.

Rămân acolo, rânjind. Erau multe cutii pe acolo... și păianjeni... și întuneric. Mă mișc puțin și fac zgomot.

În fața mea s-a format un mic nor de praf, pornit de ceva din pod. Înghit în sec nu înainte să sar un pas în spate datorită sperieturii. Apuc, de pe măsuța de lângă mine, cutia cu chibrituri și o zbughesc spre pod.

Un tentacul o prinde de picior pe fată și o ridică în sus. Dar eu nu eram expus, pentru că mă ascundeam

Intru fabulos in casa Clarei, au aura mea de satanist si incep sa fac descantece cu pentagrama in mana ca sa purific locul cand aud niste pasi care duc spre pod si ii urmez.
Cand ajund vad o fata care avea un fucking tentacul prins de picior. O apuc de mana si o trag in spre mine, tentaculul ii da drumul. Iau fata in brate si ma baricadez in camera alaturata.
-Buna, eu sunt Matt. Tu cine esti?

OOC: Vectorii tăi trebuie să aibă o slăbiciune gen tăieturile sau focul. Nu văd niciun detaliu de genul ăsta, așa că voi spune că este focul. Chiar dacă se regenerează există o perioadă de un post în care nu le poți folosi. Deasemenea, sper ca sunt palpabili. Probabil încalc reguli, dar aceste detalii sunt indispensabile.
BIC: Mă panichez, scap bisturiul și cutia de chibrituri, care se desface iar ele se împrăștie pe podea, și ma chinui să îmi aranjez fusta cât să nu se vadă nimic. Cu o mână mă întind după bisturiu, dar ceva mă trage rapid în dormitor și mă prinde într-o îmbrățișare ușoară. Mă smucesc și mă ridic în picioare, privindu-l in ochi.
Alt nenorocit de străin.
Mintea îmi era inundată de o mulțime de răspunsuri, dar l-am ales pe cel mai îngâmfat:
- Tu ai intrat în casa mea și m-ai închis într-o cameră, spun în timp ce încerc să deschid ușa, ȘI TE COMPORȚI DE PARCĂ NIMIC NU SE ÎNTÂMPLĂ.

-...nu...nu el... Cain 2...
Mă îndrept spre ușă și bat puternic în ea.
-Durerea ta e plăcerea mea... deschide dracului să te pot mânca !

-Exact nimic nu se intampla.
Al aud batand la usa. Bat si eu.
-Te rog frumos, putina intimitate, tip eu.
-Deci cum te numesti? Spun eu cu o fata de Latono Lover.

Profu' de romana:

Cain il cauta pe Matt, care disparuse brusc. Se apropie de o casa sinistra de unde se aude un strigat. Nu este un bun samaritean, dar a luat in posibilitate ca Matt sa se afle acolo...Lemnul scartia prelung, dand atmosfera unui film de groaza. Pe acea masa, tot din lemn, a observat un bilet alb, care aproape strapungea intunericul incaperii. Poate, conform codurilor sociale...si legale, nu ar fi trebuit sa il ridice. Dar a facut-o. Fara motiv...? Fara motiv. Plansul lemnului capcate de pasii inceti si siguri ai lui Cain s-a stins in camera unde se aflau ceilalti. A dat peste ceva neasteptat: criminalul-in-serie se afla cu spatele, la o distanta de 16 metri (sa nu trisez). In timp ce Claire si Matt strigau din camera, Cain se apropie incet de Ghoul.

Fac ochii mari când fixez privirea acestui Matt. Era mult mai mic decât mine. Tușesc încet apoi îi spun:
- Claire... Dar pentru tine sunt domnișoara Dupont, puștiulică.
Mă aproprii de ușă și simt gheața fierului cu palma dreaptă. Mă opresc.

Urlu cât de tare pot, apoi râd ca un dement.
-Păi... nu se poate fără tine, nu ? 
Mă întorc spre el.
-Hai că te-am simțit. Ești unic... dar nu o lua într-un sens bun... târfă masculină...

-Claire, frumos nume.
Il aud pe psihopat cum tot urla.
-Ar trebui sa scapam de el. La ce te gandesti?