Ratacind prin centru.

Trecand pe langa spitale cat mai repede, si luand-o apoi in directia opusa in care se aflau, merge si merge, ajungand la o intersectie. Alege la intamplare unul dintre drumuri, caci nu stia sub nici o forma care, unde ducea. Asa o tine tot drumul pana ce ajunge intr-o zona destul de aglomerata. In stanga si in dreapta se aflau diverse magazine, unele mai vizitate de cat altele, in unele locuri erau asezate cateva standuri, oameni saraci ce venisera sa vanda bunuri pentru bani, si tot asa. Acum incotro?

Ce caut eu aici ? Locul acesta e ca un mușuroi de furnici, iar eu un simplu intrus ce așteaptă ca veriga slabă să dea un semn. Mă simt ca și oaia neagră dintr-o turmă... neacceptată, bătrână, fără vreun rost. Și așa mi-a fost dat, să mă plimb prin zona aceasta, pentru prima dată din câte știu, asta dacă bătrânețea nu mi-a afectat și memoria.
Și cum toți făceau plimbări simple, călcând pe asfaltul cald, lovit de soare, eu priveam spre nicăieri. De fapt, eu eram în centrul atenției. Nu vezi mereu un om care poartă un craniu pe cap... și o coroană din aur veritabil.
-Ah, iar mi-am murdărit roba... șoptesc eu, un bolnav al curățeniei

Ratacita, se opri intr-un loc privind in toate partile. Incotro trebuia sa o ia? Toata lumea parea sa aiba o destinatie si, alergand dintr-o parte in alta, se grabeau, parcand ca aproape uitau sa resufle chiar si pentru o clipa. Prea ocupati pentru orice alte lucruri, prea ocupati pentru a trai. Soarele era puternic, lovindu-ne cu razele sale de parca ne-ar fi urat din totdeauna. Ofteaza.
-Nici macar nu stiu unde vreau sa ajung, dar sa mai gasesc si drumul.. Spuse ea in soapta dupa care, aruncand o privire la oameni, zari ceva straniu..

-Parc-ați fi văzut o fantomă... zic eu în timp ce-mi fac loc prin mulțime
Pășesc încet, nepăsându-mi de ce se întâmplă în jurul meu. Sper doar ca problemele mele de memorie să nu mă afecteze din nou. Dar roba încă mi-e murdară. Iar lucrul acesta mă enervează, așa că o dau jos și o dus pe umăr. Purtam pe dedesupt o cămașă albă și niște pantaloni negri de stofă. Cravata nu putea să lipsească din garderobă.
Dacă ești un răufăcător al răufăcătorilor, măcar să nu fii lipsit de eleganță...

-Sau pe cineva cu un craniu pe cap si o coroana..Da, cred ca am vazut o fantoma. Spuse ea ciufulindu-si parul. Stia ca fusese cam nepoliticoasa, ori prea indrazneata, dar care o fi problema?
Stand in continuare si privindul pe domnul imbracat astfel, simtea cum caldura ii usuca pielea. Dupa vocea atat de groasa si modul de adresare parea mai in varsta decat ea, ceea ce dadea situatiei inca un punct pentru anormal.

Aud vocea ce părea să vină din spatele meu, așa că mă opresc.
-Un punct de vedere corect, dar nu sunt atât de sobru pe cât par. Până și cei ca mine se mai știu distra... când e nevoie.
Rostind acel cuvânt, ”distra”, niște flashback-uri îmi intră-n minte precum niște gloanțe. Sute de oameni pe masa de lemn din podul casei mele, dându-și ultima suflare, regretându-și faptele, implorând milă...
Îmi duc mâna la frunte. Sau la fruntea craniului, ca să fiu mai precis.
Îmi întorc capul spre fata din spatele meu, și o privesc în ochi. Nu putea să facă la fel, fiindcă ochii mei întunecați nu puteau fi zăriți prin ”mască”.
-Pari interesantă la prima vedere. Ai vrea să bei ceva cu un bătrân ?

-Depinde cat de batran esti. Spuse Amelia luand o pozitie de persoana ganditoare, analizandul din cap pana in picioare. Parea ok imbracat, dar craniul si coroana ii dadeau un aer sumbru, de criminal in serie, sau ceva de genul, sau pareau doar gusturile unei persoane care prefera tot ceea ce parea creepy, ciudat sau infricosator. Combinatia era totusi putin ciudata. Un mort cu haine elegante. Un fel de rege apus? Pentru ce era costumatia?

Încep să râd la cele auzite, aruncându-mi roba undeva prin mulțimea de oameni. Oricum nu era preferata mea.
-Hai să o luăm altfel atunci. Pot să fiu un om tânăr, fiindcă sunt și oameni tineri ce, totuși, sunt bătrâni. Dacă înțelegi ce încerc să-ți spun.
Deschid încet dinții craniului. Aum gura mi-e vizibilă. Scot din buzunar o țigară și o brichetă, pregătindu-mă să trag câteva fumuri.
-Am putea să ne așezăm la o terasă. Sunt un om curios din fire, și vreau să cunosc tot ce mișcă pe aceste tărâmuri.

Chicoteste.
-Da, cred ca inteleg ce vrei sa spui. Esti un fel de batran tanar. Spuse ea, realizand ca tocmai facuse un pleonasm. Pai, daca ar fi sa o luam asa, sunt si alte persoane prin jur care.. par interesati de un domn imbracat asa. Mai mult sau mai putin. Tuseste, apoi reia propozitia. Daca faci cinste, vin.
Fantomele pot fi de treaba?

Râd, din nou.
-Da, am să fac eu cinste. Dar în schimb, vreau să-mi spui o poveste. Orice poveste.
O iau înainte și îi fac fetei semn să mă urmeze, eu zărind o terasă nu departe de noi. Din nou, capul mă doare, dar încerc să ignor. Vântul începe să adie, iar părul meu lung și cărunt parcă ar zbura.
Mă așez la o masă de doi. O aștept pe fată.

Il urmeaza pana la masa, unde se aseaza fata in fata cu el.
-O poveste? Sigur. Dar de ce o poveste? Intreba fata curioasa, gandindu-se. Ce poveste stia ea? Cunostea cateva de cand era adolescenta, pe care i le spuneau parintii adobptivi. Probabil ca le facea placere. Erau diferite legende. Altele ce aduceau mai mult a basme, sau altele menite sa te sperie sau sa te faca sa-ti pui intrebari. Unele pareau atat de reale ca ai fi zis ca s-a intamplat in realitate.
-As putea sa va spun o poveste de groaza, sau o legenda. Un basm sau o intamplare care v-ar face sa credeti ca a fost reala. Preferinte? Eu le-as combina pe toate.

-Nu mă lua politicos. Poți să-mi vorbești de parcă am fi egali.
Cer un vin roșu când chelnerița a trecut pe lângă masa noastră, apoi realizez că durerea de cap mi-a trecut. Dar am uitat deja motivul pentru care mă uitam în acel loc. Sau asta a fost înainte... cine știe.
Sunt pierdut în lumea mea... îmi amintesc de cadavrul din pod. Da, mi-am reamintit. L-am ucis pe acel criminal. Cu sânge rece. Încă e pe acea masă de lemn, cu lanțurile fixate în mâini și în picioare. Probabil că m-a blestemat, în timp ce eu eram afară și vorbeam cu o fată.
-Da. O legendă... vreau să știu.

-Esti bine? Intreaba tanara. Avea un simt al observatie dezvoltat. I se parea distras, sau doar era imaginatia ei. E o veche legenda, de prin secolul al XII-lea. Ai putea spune ca este o copie a altor povesti din alte tari, caci daca stai putin sa cercetezi si sa analizezi, Japonia nu ar fi singurul loc care ar fi avut parte de asemenea intamplari. Ai auzit de Castelul Matsune? Se spune ca in urma cu mult timp, inainte ca ordinul de construtie sa fie dat, in acel loc se afla un templu. Era construit minunat. Fiecare model, stalp, si constructie parea facuta cu o precizie nemaintalnita. In el, alaturi de ceilalti traia un calugar, cunoscut in toata lumea pentru lucrurile ce le facea. Era considerat cineva special. Un adevarat calugar. Dar..-Incepu fata sa povesteasca cu o voce calma.

-Dar... ? spun eu, părând extrem de curios
Japonia, spui ? Nu am mai vizitat locul acela de multă vreme, încă de la incidentul cu acea grupare teroristă... nu au avut o șansă împotriva mea. După... am fost nevoit să părăsesc țara. Era mult prea periculos, iar asta ar fi putut să o afecteze și pe---
-Vinul dumneavoastră, domnule.
-Dar vai, vă mulțumesc, spun eu stingându-mi țigara și sorbind puțin din vinul acela roșu și sec

-Era ziua cand se faceau 10 ani de la construirea templului, insa, nimeni nu dadea atentie acestui lucru. Era ceva neimportant pentru ei. Inainte de acea zi, in doua saptamani, 35 de oameni isi piedusera vietile. Toti credeau ca e vina lui. Caci toti fusesera oameni pe care ii ajutase cu tot ce avea mai bun. Putin mai tarziu, in acea zi, ultima moarte a distrus in el tot ce mai ramasese viu. A 36-a victima fusese al prietenului sau. Cel care, il indrumase de cand era copil, si care il invatase tot ce stie. Cel care il ajutase sa-si aleaga calea. Furios pe Marele zeu ce-l venera inca din anii copilariei, a decis ca v-a face tot ceea ce i-a facut si el. A blestemat acel templu. Pretul fusese viata lui. Astfel, oricine intra, isi pierdea viata. Totul se darma. Nimic nu mai rezista. Spiritul sau nu ierta pe nimeni. Crimele erau tot ce avea mai bun. Astfel, calugarii au luat o decizie. Una care le-a patat vietiile si ia condamnat pe veci. -Continua ea.

Rămân nemișcat, ținând paharul cu vin într-un drept cu capul meu, iar cotul îmi era sprijinit de masă. O savurez pe fată din priviri, zâmbind în sinea mea. Vântul îmi bate iar prin părul lung, iar coroana pare să strălucească, fiind lovită de razele soarelui.
-Interesant... Chiar foarte interesant !
Mai sorb puțin din pahar, apoi continui:
-Mă simt dator să-ți spun și eu o legendă, acum. Dacă-ți dorești.

Da din mana in semn de "nu".
-Inca nu am terminat! Dupa, voi asculta legenda ta. Calugarii, pentru a opri acel spirit ucigas, au folosit vietile oamenilor. Insa, tot ce au putut sa faca, a fost sa-l suprime. Au luat vieti nevinovate, cu o puternica dorinta de a trai, si le-au sacrificat. Le-au zidit trupurile in peretii templului si in stalpi, fortand spiritele lor sa bantuie vesnic, sa-l tina inchis. Tocmai din aceasta cauza, cand castelul a fost construit, nu au darmat vechea constructie, ci au construi peste acei pereti, totul. In cazi de te intrebi cum ar fi putu face asta, si eu o fac. Spuse ea cascand. Si cam asta a fost legenda mea. Se spune ca vraja pe care au facut-o ei ar fi pe cale sa se rupa -spuse ea pe un ton fantomatic- dar ma intreb cine o crede? Cat despre calugari, e chestie despre care s-a vorbit ani la rand. Chiar au fost anunturi despre asta. Intr-o zi, toti calugarii din templu au disparut fara vreo urma. Au fost cautati cei drept, pentru ca erau singurii din acea zona care se puteau sa se ocupe de lucrurile.. sa spun ciudate din acea zona, mai ales ca oamenii de atunci, credeau foarte mult in chestiile paranormale. Randul tau. Si cheama chelneruta, rugand-o sa-i aduca un suc de orice fel cu multa gheata.

-Orice poveste are o sămânță de adevăr.
Așez paharul de vin pe masa de sticlă. Înghit în gol, privind-o pe fată.
-Legenda aceasta a fost născocită de multă vreme... se spune că ar avea loc în viața de apoi.
Un moment scurt de liniște căzu peste noi, imediat ce am spus ”viața de apoi” .
-Se spune că atunci când cineva moare, sufletul său ajunge altundeva, într-un loc asemănător cu acesta, al nostru. Ei bine, legenda spune că ar fi un monstru... care ar devora și acele suflete ! Un criminal în viața aceasta devenit un devorator.

Fata sa putin pe ganduri, tacuta.
-De ce monstrul doreste sa devoreze sufletele? Intreba ea intrigata de acea legenda laund din cand in cand cate o gura din din suc, in timp ce, in senea ei se plangea de caldura de afara.

Apuc iar paharul cu vin. O privesc intens, moment în care îmi strâng pumnul ce-l țineam sub masă.
-Din plăcere.
Sorb și ultimii stropi din pahar.
-Mi se spune King. Tu cum te numești ?