Ratacind prin centru.

-Mi se spune Amy. De unde stii de legenda? Intreba ea, analizandu-l in timp ce bea din paharul cu suc. E interesanta. Daca un asemenea criminal ar exista, nu m-ar surprinde. Acel monstru din legenda... crezi ca poate fi oprit? Intreba ea curioasa, mai cerand niste cuburi de gheata de la chelnerita.

-Ca în orice poveste, continui eu, dacă există un personaj negativ, desigur că este și unul pozitiv. 
Mă las ușor pe spătarul scaunului.
-Dar...
Oftez.
-...”eroul” nu s-a arătat încă, deci este viu, în lumea noastră. Ca monstrul să fie înfrânt în lumea de apoi, personajul pozitiv trebuie să moară în lumea aceasta.

-Dar daca cineva il ucide in lumea asta? Intreaba ea curioasa. Dar, cel mai probabil, cand v-a veni timpul, se va arata si acel erou care il va opri. Dar, pana atunci, multi oameni vor avea de suferit. Spune ea cu o oarecare tristete in privire. Chelnerita vine cu niste gheata in plus. Urasc soarele.

-Este extrem de complicat, crede-mă.
Aud un țipăt înfundat care vine dinspre cealaltă parte a Centrului.
-Hm ?
Oamenii încep să se adune rapid, lăsând loc unui spectacol la care încerc să fiu prezent.

Tresare. Prima data cand auzi tipatul credea ca un pericol s-ar fi putut ivi. Dar ce se intampla de fapt? Deveni curioasa.
-Ma intreb ce o fi asta. Spuse fata ridcandu-se de pe scaun. Haide sa vedem!

Experiența mea în criminalistică, dar și ca și criminal, m-a învățat ceva: țipătul nu este ceva bun, mai ales la o oră de vârf. Un simplu tâlhar sau un criminal cu jumătate de creier nu ar acționa într-o asemenea perioadă, deci ar fi vorba despre un profesionist.
-Tsk.
Iar temeriile mele s-au adeverit. O femeie într-o baltă de sânge zăcea pe jos, cu patru tăieturi în piept. O inspectez. Îi simt durerea. Vreau să aflu cine ar fi făcut una ca asta.
Mă apropii în ciuda faptului că cei din jur îmi spuneau să nu o fac. Îi acopăr fața cu o batistă roșie.
-Odihnește-te-n pace, suflet blând, ai să-ți găsești răzbunare, își promit.

Priveam cu frica si durere in suflet trupul neinsufletit al femei. Ma aplec langa trup si o privesc, apoi arunc un ochi in jurul meu. Oamenii stateau si priveau, fiecare statea si privea, parand terifiat si totusi ma incrunt la ei. Oricat de terifiati ar fi, nu e ca si cum le-ar parea la toti cu adevarat rau pentru un suflet.
-Biata de ea. O crima in mijlocul zilei? De ce ar risca cineva sa faca asta?

Simt cum furia îmi acaparează trupul, iar sângele-mi clocotește îmi vene. Am mai avut de-a face cu ceva asemănător cu mulți ani în urmă. Totul este la fel, toți au în minte asta... totul se rezumă numai și numai la-
-Răzbunare. De asta a riscat atât.
O iau înainte, despărțind mulțimea în două. Am băgat mâna în buzunar, vrând să scot ceva. Înainte să mă fac nevăzut, m-am întors spre fată, făcându-i semn să mă urmeze. Acesta era testul final: mă va urma în primejdie ?

Alerg dupa el, fiind chiar in urma lui. Ce avea de gand sa faca? Avea de gand sa incerce sa prinda criminalul? Sa o razbune pe femeie?
-Ce ai de gand sa faci? Il intreb eu curioasa.
De ce ar vrea cineva atat de mult sa se razbune pe cineva incat sa il ucida in mijlocul zilei? Cat de mult in suflet isi poate dori razbunare?

-Ceea ce fac mereu, desigur.
Din buzunar am scos o cheie aurie, aceasta având o formă destul de interesantă. 
-E o cheie schelet, mereu ai nevoie de una. Trebuie să gândești ca și criminalul ca să-l prinzi, desigur.
Luând-o printre clădiri, pe străduțe care sunt întunecate de masivii de piatră, ajung în fața unui vechi depozit abandonat. Arăta încuiat, dar fereastra de sus era spartă. Iar în fața mea era câteva cioburi de sticlă.
-Patetic, spun eu schițând un zâmbet numai și numai pentru mine. Oare unde ar merge un criminal după crima pe care a comis-o dacă nu într-un loc unde nu s-ar chinui nimeni să-l caute ?
Îmi întorc privirea spre fată, care m-a ajuns în cele din urmă.
-Criminalul nu se va întoarce niciodată la locul crimei. Sunt povești. Dar eu voi intra aici, având în vedere faptul că am în posesie această cheie.

-Ce este acea cheie mai exact? Si, dintre toate locurile, de ce crezi ca ar veni tocmai aici? Daca am sta sa ne gandim ar fi o groaza de locuri unde s-ar putea ascunde chiar mult mai bine de atat. Il intreb eu privindu-l, in timp ce, incercam sa tin pasul cu el. Avea pasi mari si grabiti, spre deosebire de mine care, dupa ce ca eram pitica, aveam picioare mici, mai faceam si pasi asemeni unei furnici. Ma opresc putin sa-mi trag rasuflarea. Voi veni si eu cu tine. Continui apoi.

-O cheie schelet poate să deschidă orice ușă, spun eu pregătindu-mă să o folosesc
Privesc din nou spre ușă, apoi continui:
-Locul ăsta are orice ar vrea un criminal să găsească: siguranță. Într-adevăr, sunt mai multe ascunzători prin zonă, dar aici își poate ascunde bunuriile fără ca nimeni să le găsească... și pe sine. În plus... privește cioburile. Sunt mult prea multe să fi fost făcute în urmă cu mai mult timp.
Ușa s-a deschis, provocând un zgomot imens. Îmi trag răsuflarea. Intru.

Pasesc un urma lui, privind in jur. Avea dreptate. Erau o groaza de cioburi. Trage aer adanc in piept si il urmeaza inauntru. Oare chiar ar fi o idee buna sa ne aventuram de capul nostru pe urmele unui criminal ? Se gandi fata. Daca ar fi putut, in alte situatii probabil ca ar fi raspuns cu da, deoarce nu poate sta nicidoata cu mainile in san cand ceva se intampla. Mereu trebuie sa simta ca poate face ceva. ca a facut ceva cu adevarat pentru ceva ce crede ca este corect. Dar, mai ales in situatia asta probabil ar fi trebuit sa stea la locul ei, caci, mai de graba i-ar fi stat in cale domnului din fata sa. Macar ar putea sa incerce sa nu cauzeze mai multe probleme.

-Rămâi în spatele meu, poate să fie oriunde.
Neînarmat. O idee nebunească să lupt împotriva unui criminal, mai ales că o aveam și pe fată cu mine... dar este ceva în capul meu care îmi spune că trebuie să o fac. Că trebuie să-l ucid, să obțin răzbunarea bietei femei. Așa este totul în ziua de astăzi... se rezumă la răzbunare.
Ne adânceam în negură, iar pânzele de păianjeni erau peste tot. Cutii și obiecte vechi blocau viziunea, dar auzeam pași în jurul acestora. Omul știa că am pătruns în teritoriul lui, iar ca orice animal sunt sigur că va încerca să și-l protejeze.

Fata incerca sa fie atenta la tot ce se aude in jurul ei. Era intuneric, lucrur care era in avantajul lui. Avea dreptate, putea fi oriunde, ne putea ataca din orice parte. Cel mai probabil era inarmat, sau, putea gasi orice in jurul lui sa-l foloseasca pe noi. Cu siguranta v-a face orice ca sa se protejeze pe sine. Inghit in sec.

Observ o ladă ce avea o țiglă așezată peste. Nu am ratat ocazia, am luat-o și am pus-o în buzunar. Mă întorc în spate, dar fata nu mai este acolo. Ne-am pierdut unul de altul, iar acum frica mă acaparează. Sau o fi doar îngrijorarea. Nu vreau să mai pierd oameni nevionovați din propia aroganță.
-Foarte bine, strig eu în gol, poate că ai un avantaj, dar există un dezavantaj mult mai mare decât ai crede !
Îmi dau jos coroana de pe cap, ținândo-n mână.

Inainte sa-si dea seama, fata se pierde de el.
Super! Stirga ea tare in gandul ei. Cum te-ai putut pierde?
De jur in prejur fata cauta ceva ce ar putea folosi sa se apere. Pipaia cu mainile sau se strufoca sa vada ceva. La un moment dat gaseste o teava de metal, de marimea bratului ei. Era buna si aceea decat nimic, acum ceea ce mai spera era sa ea si domnul cu care venise sa rezolve aceasta problema si sa scape amandoi in siguranta.

Îmi arunc coroana într-o direcție, în întuneric. Din direcția opusă se aud pași rapizi. 
Te-am găsit.
Urmez sunetul pașiilor, în speranța că acel om nu va ajunge vreodată la fată. Dacă asta se va întâmpla, nu mi-o voi ierta niciodată. 
Țin mâna în buzunar, fiind pregătit să mă folosesc de țiglă în caz că atacatorul va ataca.

Tanara aude pasi si sunetul unui obiect de metal care se loveste de podea. Se hotaraste sa se duca in directia de unde veneau sunetele. Incerca sa se miste lent si silentios, atat pentru a nu fi auzita, cat si pentru a nu se lovi de ceva. Oare l-a gasit? Se intreba tanara.

În minte îmi vine imaginea Darei, fata orfană pe care o cresc. Dara ar fi putut fi în locul acelei femei. N-am să las astfel de oameni să trăiască. Nu cât eu respir pe acest Pământ.
Alerg.
Alerg și tot alerg, până când observ umbra pe cealaltă parte a cutiilor goale care au format stive înalte.
-Te-am prins ! exclam eu, sărind în acele cutii, care cad peste tot, inclusiv peste noi doi.
Apuc strâns țigla, lovind criminalul în picior... și o las acolo. Dar acesta tot a reușit să fugă. Oarecum... nu putea ajunge departe.
Praful s-a ridicat în aer.
-...fetițo... am uitat de tine... FUGI !