Fortareata[privat]

În aproprierea cetăţii ceţii, se ascudeau un land de pitici. Aceştia erau pregătiţi să ne ajute dacă aveam ceva probleme. Trebuia să fie una mare, şi foarte bine clădită. Nu aveam timp de pălăvrăgeli, aşa că m-am dus la un centru unde erau zidari. Cu ajutorul şefului care era acolo, am putut obţine în cunoştiinţă de cauză materiale bune, şi rezistente. Având contact cu nişte pitici din pădure, m-am îndreptat spre pădure în căutarea şefului pitic. Odată ajunsă, trebuia să fiu punctuală. Ajung în faţa acestuia întrebandu-l dacă este dispus să ne ajute. Acesta îşi mângâie barba spunând “ Şi eu cu ce mă aleg?” . Imi aplec capul în semn de bunavoinţă zicând “ Mulţumirile viitorului, şi o bună concordanţă”. Acesta stă puţin pe gânduri, după care-şi revine în minţi şi accepta cererea noastră. Odată ce mi-am făcut echipa, mai rămânea să ne ducem şi să ne punem pe treabă. Puteam aştepta, sau nu. După calculele piticilor, construcţia va dura aproximativ trei zile.În prima zi adunasem toate materialele punându-le la locul lor, şi schiţând pe o foaie de papyrus planul cladirii. Fiind totul pus la punct, venise si vremea să ne punem pe munca. Peste câteva zile, clădirea era gata. Problema e, cum evitam ca persoanele să nu găsească acel loc. Mă îndrept către şef.
- Am nevoie de încă un favor. Ştiu că aveţi un vraci, sau o vrăjitoare pe aici. Trebuie să facem ca fortăreaţa asta să fie nevizibilă ochiului, având acces numai eu şi încă o persoană.
- Se poate rezolva. Spuse acesta, ducându-mă la vraci.
Îi explicase ceea ce trebuia să facă, după care vraciul pusese un fel de barieră care făcea fortăreaţa invizibilă. Pentru ca noi să pătrundem în ea, şi ca să o putem vedea, acesta ne-a dat două cristale, şlefuite sub formă de colier. Era o piatră de ametist. Colierul nu putea fi rupt, sau spart. Dar putea fi furat.

Mersi, Evonne.

Ajung si eu in fata constructiei. O studiez putin si apoi spun:
- Interesant, o sa ma obisnuiesc repede aici.

- Da, dar va trebui. Nu e chiar atat de greu sa ajungi aici.
Stau nemiscat continuand sa privesc fortareata.
- Deci, vrei sa intram?

Merg si eu in urma ei spre intrarea in cladire.
- Eu cred ca o sa ajunga, dar avem ceva munca de depus.

- Iti e teama? Stai linistita, nu esti singura, spun zambind.
Privesc prima camera si ma intreb ce ar putea sa fie.

- Pana acum nu am gasit nimic de care sa imi fie teama, spun calm.
Continui sa merg prin fortareata si dau de o sala pentru antrenamente.

- Cred ca ne va fi de folos. Trebuie sa fie pe aici si camerele in care vom dormi.

- E perfect. E chiar mai bine decat ma asteptam. Cred ca o sa ma distrez pe aici. In plus avem si morti in jur, deci mai bine nu se putea.

- Cam asa e. Cum iti mai merge cu antrenamentele? Parca aveai multe obiecte. Trebuie sa fac si eu rost.

- Da, e totul bine. Macar nu o sa ma plictisesc aici. Mai am cu cine vorbi.

-Uh..
Dau din cap aprobator, depărtându-mă de tip.
-Şi acum..