Pasari, soare, oameni catarati in copaci..

Un loc frumos si numai bun sa-ti petreci timpul liber si sa stai degeaba este parcul. Soare stralucitor care ii mangaie bland, pasari care ciripesc si.. oameni care.. se catara in copaci?

Parcul,un loc perfect pentru a te da cu rolele si a fugi uneori de persoanele pe care le enervezi.Ma plimbam fara nici un stres sarind peste obstacole si alunecand pe banci.Lumea parea sa se uite ciudat dar pe mine nu ma deranja singurul lucru la care eram concentrat era cum sa execut cat mai multe miscari in moduri cat mai inventive fara sa imi rup gatul.Am incercat la un moment dat sa execut un front flip dar am sfarsit lovindu-ma cu spatele de un copac.
-Auch...doare...

Eram în apropiere, pe o bancă citind dintr-o carte nou cumpărată. Era o carte medicinală, plină de informații noi, legate de accidente și traume. Liniștea îmi fu însă distrusă de un zgomot. Era un tip ce se izbise de un copac. Mi-am închis cartea și am oftat, după care m-am ridicat și m-am îndreptat înspre tipul avariat. În parc mai erau și alți oameni ce se uitau ciudat, dar nu le-am dat atenție. Tipul stătea întins lângă copac. Pe spatele cămășii se vedea o pată roșie, probabil se julise la impact. M-am apropiat puțin de acesta și m-am lăsat pe vine:

- Te simți bine? Realizezi că dacă o să continui în felul ăsta, te vei avaria și mai tare, da? 

Baiatul tocmai ce se oprise langa ei. Ii priveste cateva momente, fara a afisa o anumita expresie pe fata. Casca lung si reazama de copac:
-Daca voiai neaparat sa mori, puteai sa te arunci de pe o cladire. Spune el nepasator, pe cand avea un arici pe cap... da, ati auzit bine, un arici!

Ma ridic de jos si ma scutur de praf,se pare ca m-am julit putin pe spate de la contactul cu copacul,ma uit la tipul de langa mine.
-Ok,sa raspund pe rand la intrebari,da sunt bine si da realizez ca daca o sa continui in modul asta o sa mor.
Dupa care ridic privirea la tipul din copac.
-Sincer,as fi incercat sa sar de pe o cladire,in apa sau ceva de genu...

- Ești fără de speranță, îi spun în timp ce mă ridic și oftez puțin indignat.

Pentru puțin timp îl analizez pe celălalt tip, ce se apropiase incredibil de mult. Părea că are o afinitate pentru animale. Cel puțin asta spunea ariciul de pe capul său. Mă duc în spatele celui lovit și îi privesc rana. Avea dimensiuni relativ mici, însă am reușit să folosesc Shrink pentru a îi aduce rana la dimensiunile unei simple înțepături de țânțar. Mă întorc în fața celor doi și îi întind mâna „fostului-rănit”, în semn de ajutor.

Baiatul, care de fapt si de drept nu era in copac ci langa el, ridica din umeri de parca ar fi spus deja „E treaba ta.” si pleaca mai departe cu mainile in buzunar.  Stiu si eu, stiti si voi ca nu a putut spune nici  macar un singur cuvant gen „Buna eu sunt Alaude” sau macar un „Pa!”, desi, nu e ca si cum ar fi fost el acel gen de persoana vorbareata. Prefera sa stea singur decat cu altii, si cu toate ca nu voia, animalele trageau spre el. Macar sa dea Domnul ca acel arici sa-l confunde cu altceva... ca devine friputra cat ai zice peste.. nu credeti?

Accept ajutorul celuilalt tip si ma ridic pentru ai multumi.
-Mersi de ajutor,eu sunt Mugen incantat de cunostinta si scuza-ma pentru 2 secunde.
Apoi privindul pe cel care vrea sa plece accelerez cu A.T-urile taindu-i calea.
-Stii,macar un adios,pa sau ceva puteai sa zici si tu...

Rămân sub copac și deschid din nou cartea. Îl privesc pe Mugen cum se îndreaptă către tipul necunoscut, după care mă așez. Nu știam dacă se cunosc, dar nici nu am fost interesat să aflu. I-am privit puțin timp, după care mi-am băgat nasul în carte. Brusc, cerul se înnoră și ploaia începu ușor. Eram încă sub copac, așa că nu eram prea afectat.

- Cred că nu vreți să fiți udați de ploaie... le spun ridicându-mi privirea din carte și privindu-i puțin indignat.

Alaude ofteaza. Baiatul de sub pom avea dreptate. Nu putea merge nicaieri pe ploaia aia, iar cea mai apropiata cladire in care te puteai adaposti era destul de departe si pana sa ajunga acolo ploaia deja l-ar fi facut leoarca. De aici rezulta ca singura lui obtiune era sa se bage sub un pom, si, se duce sub acelasi unde era si baiatul care continua sa citeasca. Se sprijina de el mai intr-o parte si casca odata larg. Ariciul de pe capul lui, adormise, ca deh, de parca el ar fi mers toata ziua nu Alaude.
Ploaia incepea parca sa loveasca si mai tare pamantul, in timp ce el statea si privea plictisit in sus, dincolo de crengile si frunzele pomului, spre cerul acoperit de nori intunecati de ploaie. Pasarile lui galbene si usor dolofane era pe o creanga ciripund si strigand adeseori numele stapanului lor. Era ciudat, dar acea vreme urata nu spreia nici ariciul, nici pasarile.

Se pare ca din cauza ploii sunt nevoit sa ma adapostesc,asa ca ma duc si eu sub acelasi pom cu ceilalti doi.Ma sprijin de copac si ma hotarasc sa ii intreb pe cei doi.
-Deci,cum va numiti,ce gand pe aici...fir-ar e cam monotona atmosfera...
Spun privind ploaia cum lovea pamantul pentru a mai trece timpul.

Nu obișnuiam să socializez prea mult, însă nu puteam să stau citind în timp ce Mugen și celălalt băiat dialogau lângă mine. Cei doi nu păreau persoane rele, ba chiar îmi inspirau încredere, așa că m-am hotărât să nu rămân singurul tăcut. Ploaia era așa de liniștită și umilă. Era ca o un tablou mișcător, ce avea sunet. Câteva secunde am rămas uimit. Mereu mă impresionau lucruri banale. Le prețuiam destul de tare, deoarece, în Japonia ploile nu erau așa de dese. De obicei, pe timp de ploaie, aveam timp să mă relaxez. De aceea profitam de acest moment liniștit și calm.

- E-Eu sunt Mes, Mes Ryou. Încântat de cunoștință, spun încercând să sparg liniștea, chiar dacă nu mă simțeam prea confortabil făcând chiar eu asta.

Baiatul ii priveste pe cei doi cateva momente si in final ia si el hotararea ca cel mai intelept lucru in acel moment este sa se prezinte:
-Alaude. Spune el scrut indreptandu-si privirea catre picurile de ploaie ce-si pastrau acelasi ritm de ceva vreme, cazand rapid unul dupa altul de parca ai fi zis ca nu se vor termina vreodata, sau cel puin, nu prea curand, nu ca nu l-ar deranja pe baiat, caci, el prefera acel timp de vreme, sau cel putin uneori, alteori a ajuns s-o si blesteme. 
Ochi i se plimba de colo-colo prin imprejurimi, analizand tot ce privirea lui prindea. Nu stia sigur de ce, doar nu era obisnuit sa se uite intr-un singur loc pentru prea mult timp, i se parea prea... de tristi, iar el nu e genul care sa fie trist, sau sa se intristeze. Ori era nervos, ori bucuros, desi rar.

Personajul nostru numit Hirako s-a pierdut in padure, sau in parc?Era parc sau padure?Sau era o padure intr-un parc?Nu se stie, sau cel putin nu stie el, oricum ar fi, apare si el acolo si observa ca ploua, nu a observat inainte din cauza ca era nepasator, in orice caz, acesta ii vede pe ceilalti 3, sau 4, poate avea iluzii optice din cauza ploii, oricum ar fi fost, el era entuziasmat pentru ca erau alti oameni cu care putea interactiona asa ca se duce sub acel copac si spune plin de viata, nu, nu spune, striga zambind:
-Eu sunt Hirako!Oh, Onii-chan!Ce face tu?

Hirako apăru ca din neant. Entuziast, ca de obicei, îi salută pe cei doi și se așeză lângă noi. Pentru câteva secunde, zâmbetul sarcastic mi-a reapărut pe față și am închis zgomotos cartea. 

- Oi, Hirako! Ei sunt Mugen și Alaude. Tocmai ce i-am întâlnit. 

Nu prea știam cum să reacționez. Fratele meu putea fi puțin... puțin mai mult diferit față de mine. Atmosfera calmă parcă se sparse în zeci de bucățele când acesta apăru. Părea atât de vesel într-un moment așa de posomorât. Mereu a fost un fervent incurabil. A fost așa încă din copilărie. El avea acel ceva ce îl făcea să fie pe placul tuturor. M-am ridicat și am zâmbit ironic, după care am mers lângă el, atitudinea parcă schimbându-mi-se radical. Probabil unde începusem să mă acomodez cu Mugen și Alaude.

- Oi, frate mai mic, cum îți este ziua? îi spun luându-l pe după umeri, arătându-i că sunt cu aproximativ 4 cm mai înalt decât el, ceea ce îl enerva la culme.

Alaude isi incruciseaza bratele la piept si isi intoarce capul iritat.
-Inca o persoana.. Mormaie el iritat. Parca apareau din ce in ce mai multe si el nu putea suporta asta. Ar fi fost in stare sa plece chiar si prin ploaie de se abtinu, incercand sa ramana calm si  totusi chipul lui ii dezvaluia supararea creata de atat de multe fiinte in jurul lui. 
Respira si inspira adanc. Plictisit, isi indreapta privirea catre cerul ce nu voia sa se schimbe nici umpic: Norii de un grii inchis parca ar fi inghitit acel albastru deschis asemeni unor monstrii necrutatori care chinuiau umanitatea cu picuri reci si dure de ploaie.

Se pare ca mai aparu un nou personaj prin imprejurimi,ce se pare ca este ruda cu Mes,ma apropii de el si ii intind mana in semn de salut.
-Eu sunt Mugen,incantat Bun Venit La Clubul Plictisitilor Sub Copac.
Continuand sa ma uit prin jur.

-Sper ca fratele meu mai mare nu v-a dat prea multe batai de cap, e mai ciudat el asa de felul sau.spune acesta zambind foarte plin de viata
A observat ca acel copac era cam mic si mai incapeau doar ei sub el, daca mai venea o persoana ar fi trebuit sa se inchesuie ca sa stea langa ei.Hirako avea multe chestii in gand, s-a gandit la ce a facut fratele sau inainte sa ajunga, cine stie?Poate si-a schimbat orientarea sexuala de cand a plecat si s-a dat la cei doi baieti.

Alaude nu-i baga pe cei doi, sau trei cati erau acolo de fapt si de derept, ci.. doar continua sa priveasca cerul. Nu prea ii pasa cati se adunau atat timp cat il lasau in pace pe el. 
Pe de alta parte, ploaia incepea incetul cu incetul sa se opreasca, cum doar cate o picatura mai lovind pamantul. Casca odata larg din cauza oboselii ce-l lovise. Nu dormise prea mult zilele acestea si se parea ca efectul aparu si el.. intr-un final. E bine ca lipsea orice semn vizibil ochilor.

In cele din urma se opri si ploaia si eram liber sa continui sa imi incerc norocul cu rolele pana ce moartea ma va oprii sau o sa paralizez sau cine stie ce alte chestii nasoale se mai pot intampla.
-Deci,ploaia sa oprit ce facem acum?