Apus de soare

Spoiler:

Atunci inima a început să-mi bată mai repede. Era încrezător și elegant... Calm și sexy. Nu-și dăduse cu parfum, dar, răspândea o mireasmă interesată de iarbă proaspăt cosită și apă de ploaie.
Ochii aceia...
Profunzi, misterioși, de nepătruns. Mâinile lui se aflau pe spatele meu, lipindu-mă de el, și mi-am dat seama că eram mai emoționată decât am crezut la început. M-am trezit întrebându-mă dacă legătura dintre noi fusese la fel de electrică și înainte. Oare întotdeauna mă simțisem ca și cum m-aș fi jucat cu focul când eram lângă el?
Cald și strălucitor, intens și periculos.
Tot corpul îmi vibra sub atingerea buzelor lui - o senzație complet străina, răvășitoare. Latura mea sensibilă voia să-mi disece emoțiile, analizând și complicând, peste măsură, relația mea cu Cain. Dar o latura mai degrabă fizica și imediată era sătulă să mă fugărească în cerc, făcându-mă să-mi pun întrebări despre relația noastră precedentă, și uite așa, pur și simplu, mi-am oprit creierul.
Bucată cu bucată, l-am lăsat pe Adolphe să-mi distrugă mecanismele de apărare. M-am cufundat lângă pieptul lui, lăsându-l să imprime acel miros aparte de cămașa mea. Îmi era foarte cald, mintea îmi era încețoșată de fum, și momentul a început să pară ireal, făcându-mă mai ușor să cred că mai târziu, dacă vinovăția sau regretele aveau să mă bântuie, puteam să pretind că nici nu se întâmplase.
Am adâncit încet sărutul.
Am deschis ochii pentru o clipă, afundându-mă în senzație. La cât de fierbinte îmi e pielea. La cât de viu și vibrant și de fără minte se simte fiecare centimetru din mine în prezența sa. Câtă vreme eram acolo, prinsă pe plajă, prinsă sub lumina lunii, prinsă în bratele lui Cain, timpul s-a oprit.
Am reușit să păcălim timpul...

Spoiler:

Pulsul lui Cain crescuse atat de mult, incat nici nu mai putea simti cat de rece a devenit noaptea. Devenise palid, in interior rangele lui ardea, dar mainile lui erau de gheata.
"Am reușit să păcălim timpul..."
Continua sa o tina in imbratisarea lui sufocanta, avand o teama irationala ca daca i-ar fi dat drumul chiar si pentru o clipa, din cauza fragilitatii ei inumane s-ar fi risipit sub suflul puternic al noptii. Cand devenise cerul atat de incarcat de nori, atat de sufocat de iubirea lor...? Cand Ingerii incepusera sa isi verse patima asupra omenirii prin lacrimile lor ceresti, mici, de gheata?
Cain isi da paltonul negru si subtire jos, acoperind-o pe Lydia. In peisajul funerar, pictat doar in nuante inchise de albastru si un cenusiu murdar, doar luna si ochii Lydiei straluceau: astrul ceresc ca o fereastra spre alta lume, ochii Lydiei sangerii, ca o fereastra spre universul de ganduri si emotii a lui Cain.

- Ajută-mă să-mi pese din ce în ce mai mult. Te rog, te implor... Nu vreau să pierd o persoană ca tine... Nu vreau să fiu pierdută de o persoană ca tine... Nu mă pierde, ajută-mă să nu mă pierzi, te rog, spun deodată, fără să îmi pese de vinovăție sau regretele ce, poate, vor urma.
Mă prind de cămașa lui de parcă, dacă aș slăbii strânsoarea, chiar și pentru un moment scurt, s-ar fi împrăștiat pe nisip, contra bătăii viguroase a vântului.

-Nu mi-as dori sa te fac sa iti pese, iti poate aduce doar mai multe suferinta. Iubirea mea este neconditionata - intotdeauna te voi iubi, indiferent daca te schimbi, daca ma urasti, detesti sau iubesti. Sentimentele mele nu se vor schimba, spune acesta avand un zambet inocent si o expresie aproape de fragilitate, cu o unda de subtila tristete. Trebuie sa te protejez...chiar de mine.
Cain isi muta privirea in alta parte.