Ziua în care trandafirii s-au ofilit.

Subiect: Ziua în care trandafirii s-au ofilit. Mar Aug 13 2013, 14:03

Prima mea apariţie prin împrejurimi. Mergeam liniştită spre sala de antrenamente pentru a face câteva tehnici. Mă cuprindea o starea ciudată, un sentiment de plictiseală şi de lene. Să fie aşa? Cerul era înorat, era ciudat. Atât de ciudat încât nu puteam aborda o stare cuviincioasă. Ajung în sală. Păşesc cu paşi refezi, ajungând în centrul acesteia. Sabia era în teacă. O iau uşor, scoţând-o din aceasta. Flăcările începuseră să-mi stăpânească corpul.

Spoiler:

Mă simţeam atât de bine. Atât de uşurată, ca şi cum focul era o parte din mine, deşi era. Fără să mai stau mult pe gânduri iau sabia în mână privind în gol. Cu cine puteam să mă antrenez dacă nu era nimeni şi nimic aici? Era în neant. Trebuia să caut pe cineva care să mă ajute. Nu puteam să mă antrenez folosind vântul. Mergând spre ieşirea din sală, văd o persoană care stătea în colţul acesteia. Mă îndrept către ea, băgându-mi sabia în teacă pentru a nu se speria de înfăţişarea mea.
-Helău!
Spun uitându-mă la el.
-Uhm, cu mine vorbeşti?
-Mai e cineva pe aici? Înafară de tine şi nimicul din gol care se năpusteşte asupra mea. Am să-ţi cer o favoare. Vreau să mă antrenez şi ei bine am nevoie de un companion. Mai pe scurt.. dacă poţi să-mi stai ca un scut de ofensivă ţi-aş fi recunoscătoare.
-Ăm.. bine, nu am nimic de pierdut. Ei bine, ce vrei să antrenezi?
- Am nevoie de o tehnică de foc albastru care să se năpustească asupra unei persoane.
- Nu pare să fie aşa de greu. Ai nevoie numai de concentrare şi stăpânire a focului. Te descurci cu chestia asta?
Îmi aplec capul în semn de “nu”. Trebuia să ştiu asta, era adevărat. Îmi scot sabia din teacă, lăsând flăcările să-mi cuprindă corpul. Mă îndepărtam de tip, căutându-mi o ţintă. În depărtare văd un fel de butuc. Cum o fi ajuns aici? Mă îndrept către el încercând să-mi canalizez energia către el, pentru a-l arde. Avea să fie greu, dar cât de mult? Mă aproprii, închinzându-mi ochii şi concentrându-mi energia către acel buştean. Simţeam cum iese din mine, iar în timp ce priveam spre acel buşteam, simţeam cum corpul îmi lua foc. Era posibil? Flăcările nu trebuiau să mă ardă.
- La naiba.
Mă ridic din nou, de data asta gândindu-mă la nimic. Mintea mea era goală, până începeam să stăpânesc cu adevărat focul. Văzând că nu iese nici un rezultat m-am gândit să o las baltă. Poate în altă zi, la altă oră. Ca să nu rămân în neştire, am spus să mai încerc o dată, de data asta fără să-mi fac atâtea griji în legătură cu eşecul care avea să vină. După ceva timp, se întâmplase ceva ciudat. Eram capabilă să trimit focul şi să ardă o anumită persoană.

Spoiler:

Nu era ceva natural, era o tehnică. O tehnică pe care am reuşit să o stabilizez fără ca nici măcar să-mi dau seama.
-Rose, rose, rose, red..
Am plecat din arenă.

» Plimbandu-ne prin centrul parcului unde e o statuie uriasa care arata relativ cool dar care arata naspa din cauza aurului din care este facuta/
» Padurea de langa satul care e in apropierea unui lac care e la 3 km de un oras mai mare decat un sat cu 3 metrii patrati
» Patina ce pe gheață desenează un unicorn al Narniei , patinuarul care se află la zece metri de standul care vinde sarmale și varză arsă. Nero cel malefic.
» Orasul de langa cel care e langa padurea care e in apropierea unui lac de o adancime de 500 de metrii unde sunt multi pesti.
» Bărci, vânt, om care se îneacă..