Ajung în insula spusă de fierar. Era una ciudată. Părea aproape părăsită. Înaintez câţiva paşi, oprindu-mă la mijlocul drumului. Se auzeau sunete ciudate din tufişuri. Părea atât de.. misterios. Înaintez, oprindu-mă în jurul unor copaci. Mă aplec în umbra lor, făcând un popas de câteva minute.
~~
După ce pauza s-a terminat am reluat drumul. Trebuia să găsesc un şarpe, iar după spusele fierarului, era un şarpe cu două capete. Asta nu era o problemă. Ce era cel mai greu era găsirea lui. Cum puteam să găsesc un şarpe în toată insula asta? Eram nedumerată, deşi continuam să merg. Ajungând la mijlocul drumului observ nişte dâre de nămol pe jos. Şerpii nu suportă nămolul. Posibil să fi trebut pe aici. Dar nu eram întru-totul convinsă. Anticipez ceva paşi, direcţionându-mi privirea către copacul din faţă. Era imens, având înălţimea de aproximativ 20 de metri. În spatele acestuia se afla un tufiş. Avea o culoare stranie, ciudată. Să merg mai înainte? Era o întrebare fără răspuns. Mă mişcam involuntar, cuprinzându-mă o stare de frică. Eram penibilă, încercând să păşesc în necunoştinţă. Făceam asta fără a mă convinge că eram pregătită să înving acel şarpe. Înaintez din ce în ce mai mult, lăsându-mi sentimentele la o parte, axându-mă pe ceea ce trebuia să fac. Se întâmpla ceva ciudat, ajunsesem de unde plecasem. Insula e vrăjită? Se întâmpla ceva ciudat.. Atât de ciudat încât voiam să renunţ. De fiecare dată când păşeam în tufişul acela mă dădea la o parte. Însemna că era ceva prin împrejur ce făcea ca asta să se tot repete. S-ar putea să fie ceea ce căutam. Era momentul perfect pentru a găsi şarpele. Nu putea să fie greu, cum zona era restricţionată la un anumit loc, însemna că trebuie să fie şi el sigilat pe aici pe undeva. Plec de lângă tufiş, apropriindu-mă de locul de plecare. Erau trei drumuri care duceau în diferite locuri. Eu mersesem pe cel din mijloc. Iar ca să nu stau să aleg aşa de mult, am luat-o în direcţia în care bătea vântul. Acesta a ales dreapta . Mă orientez după el, şi merg pe drumul acela. Vântul începea să bată din ce în ce mai tare, cerul înnegrindu-se. Era scena perfectă pentru a-mi picta creaţia, şi pentru a o lăsa să se piardă în cadru. Nu aveam la îndemână pensula şi foaia mea. Ştiu că voi reveni aici, pentru a-mi exprima cea mai mare dorinţă de a ucide. De a mă răzbuna, necontrolându-mi pofta de sânge. Mă las pradă inocenţei, privind în continu cerul. Deodată mă opresc, auzind un sunet ciudat. Era aproape ca un “ sâsâit”. Probabil era ceea ce căutam, dar cum puteam fi sigură. Am continuat să merg, accentuându-mi drumul în timp ce-mi rupeam câteva fire de păr, pentru a şti pe unde să mă întorc. Înaintez din ce în ce mai mult, văzând în îndepărtare o siluetă mare. Nu era aşa de bine evidenţiată din cauza întunericului. Mă apropri din ce în ce mai mult, dându-mi seama că am găsit ceea ce căutam. Şarpele era în faţa mea. Era unul mare de aproximativ 15 metri. Nu degeaba era sigilat. Toată chestia asta avea o logică. Din câte am înţeles eu, fiinţele mai mici de 20 de metri nu pot trece mai încolo, ceea ce înseamnă că a fost blestemat de un vrăjitor. Nu mă puteam înfăţişa aşa în faţa lui, prin urmare trebuia să am un plan. Sigur îmi simţise prezenţa din cauza sunetului. El nu putea vedea, dar putea auzi. Ceea ce îi dădea un avantaj. Focul nu avea să funcţioneze aşa de bine, însă fulgerul meu da. Mă afişez în faţa lui. Mărimea mea era un avantaj pentru mine. Însă dacă el avea două capete, avea aproape două şanse. De asemenea putea lovi din două unghiuri. Ceea ce însemna că trebuia să folosesc două tehnici în acelaşi timp. Dar eu nu aveam nici antrenament şi nici timp să dezvolt o tehnică pentru asta. Trebuia să mă folosesc de ce aveam. Aşa că scot trei shuriken-uri, două legate cu aţă de energie şi unul simplu. În folosesc pe cel simplu pentru a face o ambuscadă, el ghidându-se după sunet. În arunc, şarpele îndreptându-şi privirea către locul unde a fost aruncat shuriken-ul. Ăntre timp, eu le arunc pe cele două, spre capetele lor, înfigându-le în gâturile lor. Ţineam legătura aţelor cu shuriken-urile intactă, iar pentru a nu trezi o locaţie directă, le leg de un shurike-n din pământ. Înainte de a face o mişcare care să-i termine, îmi canalizez energia către cele două fire, legându-le între ele şi producând un şoc electric care se îndrepta către ei. Ţintele fu atinse, însă acum şerpii îmi ştiau locaţia. Dacă înfrângeam unul dintre capete puteam să iau necondiţionat otrava şi să fug, dar aş fi fost oprită de celălalt. Pentru a încerca să-i termin din două mişcări, înaintez în faţa lor, trimiţându-mi focul spre ei. Cei doi au fost loviţi din nou. Mă grăbesc spre ei, încercând să le distrag atenţia aruncând shuriken-uri în diferite părţi. Sar la gâtul unuia, reuşind să-i tai gâtul pe o anumită parte. Acum era nervos, nu puteam să fac altceva decât să folosesc tehnica Balgh şi să-i omor dintr-o mişcare. Mă depărtez de şarpe, lăsându-l în jalea lui, în timp ce eu îmi pregăteam tehnica. Avea o direcţie de maxim două ţinte, cu acealaşi atac. Dacă le loveam gâturile era îndeajuns. Însă totul se raporta la norocul meu. Arunc cele două mingi de fulger, reuşind să le desfic gâtul celor doi. Şarpele cade la pământ, după care scot un borcan şi mă îndrept către colţii lui, un se afla otrava. O iau, astupând borcanul, după care mă întorc la fierar.
Acasa 
Portal 
Chat 
Căutare 
Membri 
Ultimele imagini 
Grupuri 
Înregistrare 
Conectare 
Sex
Vârstă
Localizare
Mesaje
Subiect: Misiune ”Obiecte fierar”: Otrava șarpelui cu două capete 
Vin Aug 16 2013, 02:42
